17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportUndă verde pentru demolarea unei arene de lgendă a fotbalului mondial

Undă verde pentru demolarea unei arene de lgendă a fotbalului mondial

Proiectul, în valoare de 42,2 milioane de euro, va fi realizat în trei faze pe parcursul a aproape trei ani (34 de luni), prima fază implicând demolarea incintei, a anunţat municipalitatea.

Atletico a părăsit emblematicul stadion la sfârşitul sezonului 2016-2017, pentru a se muta pe Metropolitano, la est de capitală.

Formaţia beneficiază pe noua arenă sportivă de 68.000 de locuri faţă de aproape 55.000 de locuri de pe Calderon, unde juca din 1966.

Metropolitano va găzdui finala actualei ediţii a Ligii Campionilor.

Cele mai citite

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...
Ultima oră
Pe aceeași temă