15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportUdrea: Blaga nu are calităţile de a fi preşedinte PDL, dar este...

Udrea: Blaga nu are calităţile de a fi preşedinte PDL, dar este un bun executant

Elena Udrea, candidat la preşedinţia PDL, a apreciat vineri, că adversarul său, Vasile Blaga, nu are aptitudinile care să-l califice pentru şefia partidului, lucru arătat şi de Traian Băsescu. În schimb, Udrea îi recunoaşte lui Blaga calităţile de executant.

“De fiecare dată când Vasile Blaga s-a înscris în cursa pentru preşedinţia partidului, Traian Băsescu şi-a exprimat preferinţa pentru celălalt candidat. Asta nu are legătură cu Elena Udrea sau Monica Macovei, ci cu neîncrederea preşedintelui în capacităţile domnului Blaga de a fi preşedintele PDL”, a declarat Udrea la România TV.

Citeşte şi Blaga, despre competiţia din partid: Să nu săpăm tranşee care pe urmă sunt greu de trecut

Întrebată dacă o victorie a lui Vasile Blaga la Convenţia Naţională a PDL din mai 2011 ar fi evitat înfrângerile electorale usturătoare din 2012, Elena Udrea a răspuns: “Am fi avut mai devreme certitudinea că Vasile Blaga nu are calităţile necesare pentru a fi preşedintele PDL”.

În schimb, Udrea îl vede pe Blaga ca suficient de bun pentru a ocupa un post de subaltern. “Asta nu înseamnă că Vasile Blaga nu poate fi un bun executant, un bun secretar general”, a spus deputatul PDL.

Citeşte şi Udrea: Traian Băsescu, politicianul cu cea mai mare credibilitate

Un alt reproş pe care Udrea i-l aduce preşedintelui Blaga este faptul că nu este suficient de credibil pentru electoratul dreptei astfel încât acesta să se adune în jurul PDL.

În eventualitatea în care nu va câştiga preşeedinţia PDL, variantă pe care o găseşte puţin probabilă, Udrea susţine că nu va părăsi partidul. Pe de altă parte, ea crede că plecările din PDL arată o problemă a partidului, dincolo de oportunismul de care au dat dovadă dezertorii. “Plecările arată lipsa de speranţă a unor oameni din partid în ce priveşte proiectul politic al PDL”, a spus democrat-liberala.

Citeşte şi Băsescu: Aş fi vrut să candideze Cristi Preda la şefia PDL

Ea a atras atenţia că plasarea PDL la ultimele alegeri parţiale după PPDD, eventuala rupere a USL şi crearea alianţei dintre Forţa Civică şi PNŢCD riscă să-i pună pe democrat-liberali în postura de a nu mai fi percepuţi ca principala forţă de opoziţie. “Cu o construcţie politică ca cea de mâine, cu un PNL întors în opoziţie, unde se mai găseşte PDL-ul?”, s-a întrebat Elena Udrea.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă