16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportTraian Băsescu: Justiția demonstrează că este incapabilă să se autoadministreze. Mulţi oameni...

Traian Băsescu: Justiția demonstrează că este incapabilă să se autoadministreze. Mulţi oameni politici simt abuzurile procurorilor, dar sunt și judecători care trăiesc cu psihoza abuzurilor

Fostul președinte al României și liderul PMP, Traian Băsescu, susține că Justiția este incapabilă să se autoadministreze, astfel că ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar trebui să ia măsuri de urgență, potrivit Mediafax.

„Se pare cã s-a ajuns la punctul la care Justitia demonstreazã cã, deşi are o legislaţie care o obligã la acest lucru, în fapt este incapabilă să se autoadministreze. Nu este posibil ca într-un sistem de justiţie care trebuie să fie respectat să se întâmple atâtea lucruri contradictorii câte se întâmplă acum în interiorul sistemului", a spus preşedintele PMP, Traian Băsescu.

El a continuat precizând că ministrul Justiţiei şi preşedintele CSM ar trebui sa ia măsuri.

„De ce s-a ajuns aici? Din mai multe motive dar este clar pe de o parte setea de putere a unor magistraţi, o sete iraţională. Pe de altã parte, construcţia de falsã glorie pentru unii magistraţi, pe de altă parte faptul cã prin legislaţie nu am protejat judecãtorii de abuzurile procurorilor. Şi vă asigur că aşa cum mulţi oameni politici simt abuzurile procurorilor şi judecătorilor împotriva lor, la fel sunt şi judecători care simt sau trăiesc cu psihoza abuzurilor pe care în orice clipă le poate face un procuror asupra unui judecãtor", a mai spus preşedintele PMP.

 

Cele mai citite

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă