17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportTăriceanu convoacă Senatul pentru modificarea statutului deputaților și senatorilor

Tăriceanu convoacă Senatul pentru modificarea statutului deputaților și senatorilor

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru narți, 7 aprilie,  pentru modificarea programului de lucru al Senatului, potrivit unui comunicat.

Adică, președintele Senatului vrea să repună pe agenda de lucru a Parlamentului a propunerii de modificare a articolului 24, aliniatul 4 din legea nr. 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

Citește și: Iohannis sesizează CCR, în urma conflictului iscat pe votul în cazul Șova

Propunerea de modificare se referă la aliniatul 4, din articolul 24, pentru a permite ca hotărârile privind aprobarea cererilor de reţinere şi arestare a parlamentarilor, adresate de ministrul justiţiei, să se adopte cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, şi nu cu majoritatea tuturor membrilor Camerei sesizate, cum este prevăzut la acest moment.

”Scopul acestei propuneri este de a pune în concordanţă prevederile din legea 96/2006, cu articolele 67 şi 76 din Constituţie.
Deoarece ieri, 1 aprilie a.c., această propunere de modificare, aflată pe agendă, nu a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului, Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a solicitat, după consultarea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, convocarea unei noi şedinţe comune în data de marţi, 7 aprilie. În acest fel se va aduce o modificare necesară şi care, în plus, este susţinută de o largă majoritate a parlamentarilor, cu privire la procedura de aprobare a cererilor venite din partea Ministerului Justiţiei. Pe această cale, Preşedintele Senatului face apel către toţi senatorii să fie prezenţi marţi, în şedinţa Plenului reunit, pentru a confirma prin vot susţinerea unei astfel de modificări, arătată în cursul acestei săptămâni prin schimbarea regulamentului Senatului”, se arată în comunicatul citat.

Controversa cu privire la majoritatea simplă și cea absolută în cazul votului privind cererile de arestare pentru deputați și senatori a izbucnit după votul în cazul lui Dn Șova, când Senatul a susținut ca decizia a fost corectă, în timp ce Klaus Iohannis și PNL au sesizat Curtea Constiuțională a României (CCR) cu privire la existența unui conflictului juridic de natură constituțională între instituțiile statului.

Citește și: CSM, reacție după votul în cazul lui Șova: Actul de justiție, BLOCAT sau ÎNGREUNAT în recentele situații din Parlament

CCR va judeca cele două sesizări pe 8 aprilie.

“În ziua de 26 martie 2015, Curtea Constituțională a României a înregistrat cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte și Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte. Cererea a fost formulată de Presedintele României. De asemenea, s-a înregistrat și sesizarea cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art.173 din Regulamentul Senatului, formulată în condițiile art.146 lit. c) din Constituția României, republicată, depusă la Curtea Constituțională în ziua de 26 martie 2015. Ambele sesizări au primit termen de solutionare data de 8 aprilie 2015”, precizează Curtea într-un comunicat transmis presei.
 

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă