15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialEchipa feminina a Romaniei, zdrobita in Belarus

Echipa feminina a Romaniei, zdrobita in Belarus

Cum era de asteptat, atmosfera tensionata din ultima vreme din tenisul de masa romanesc, generata de conflictul dintre actuala conducere si cele mai valoroase jucatoare ale momentului, nu a ramas fara efect asupra prestatiei reprezentativei noastre in confruntarile internationale de anvergura. Fara cele mai experimentate componente, Mihaela Steff si Otilia Badescu, nationala feminina de tenis de masa a Romaniei a pierdut, cu 0-3, primul meci din grupa A a diviziei intai a calificarilor la Campionatele Europene, sustinut in deplasare contra reprezentativei Belarusului. Practic, echipa coordonata de Viorel Filimon, din care doar Adriana Zamfir era senioara cu experienta in competitiile de o asemenea importanta, n-a avut nici o sansa in fata puternicelor adversare, carora nu le-a luat decat trei seturi. Ingrijorator nu este numai faptul ca echipa Romaniei a suferit o infrangere grea si a pierdut puncte pe care va fi dificil sa le recupereze, ci si acela ca poate ramane fara o sportiva de valoare: Mihaela Steff.
Ca si Cornelia Vaida, care tot din cauza neintelegerilor cu federalii in urma cu cativa ani, pe cand era doar junioara, a ales sa paraseasca Romania, iar acum este una dintre “piesele” de baza in reprezentativa Croatiei, Mihaela Steff este mai aproape ca oricand de a se “inrola” sub culorile Italiei. “Am rezidenta in Italia si nu este nici o problema sa fiu inscrisa la open-uri de forul italian”, a precizat Mihaela Steff in scrisoarea prin care informa FRTM ca se retrage din nationala din cauza tensiunilor si conditiilor dezavantajoase pe care federalii vor sa le impuna sportivilor. Rezultatul absentei sale din echipa s-a observat inca de la prima prezenta a Romaniei intr-o competitie importanta. Partida cu Belarus a dovedit ca Iulia Necula, Dana Dodean sau Andreea Mamaliga, care pana acum au fost doar rezerve, mai au mult de lucru pana sa ajunga sa o poata inlocui cu succes pe Mihaela Steff.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă