10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCFR CLUJ, peste Manchester

CFR CLUJ, peste Manchester

CFR Cluj a debutat cu o victorie de senzaţie în actuala ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, 2-0 (2-0) în deplasare cu formaţia portugheză Sporting Braga, miercuri seara, într-un meci din Grupa H. Campioana României a câştigat în urma „dublă” reuşite de brazilianul Rafael Bastos (19, 34), care a jucat opt meciuri pentru Braga în sezonul 2009/10.

Antrenorul Ioan Andone a debutat astfel cu dreptul în Liga Campionilor şi şi-a luat astfel revanşa în faţa lui José Peseiro, fost antrenor la Rapid şi FC Naţional, care îl învinsese în singurul meci direct de până acum.

Ambele echipe au început prudent meciul, prima ocazie notabilă fiind lovitura de cap a lui Rada (8), care a trimis mingea peste poartă. Braga a preluat apoi iniţiativa şi a pus presiune la poarta fostului său echipier Felgueiras, dar tot CFR a fost periculoasă, prin Kapetanos, care a tras de la circa 30 de metri, pe lângă poarta fostului său coechipier Beto (16). CFR Cluj a dat lovitura pe contraatac în min. 19, când Sougou l-a lansat pe Rafael Bastos şi fostul jucător al lui Sporting Braga a deschis scorul: 0-1.

CFR şi-a mărit avantajul în min. 34, când Bastos a recuperat un balon şi a pătruns impetuos prin apărarea gazdelor, marcând al doilea său gol: 0-2.

Felgueiras l-a blocat pe Eder (41), într-o situaţie periculoasă, după care Ismaily a reluat din voleu peste transversală (45+4).

CFR a obţinut o victorie meritată, chiar dacă Braga a avut o posesie covârşitoare (65%-35%) şi a tras 35 de şuturi la poarta lui Felgueiras (23-2 pe poartă). În lotul lui CFR sunt patru foşti jucători de la Braga, Felgueiras, Luis Alberto, Bastos, dar şi Nuno Valente, care nu a făcut parte din lot în acest meci. La clujeni a debutat oficial uguruayanul Aguirregaray.

CFR Cluj este liderul grupei după acest succes şi va juca pe 2 octombrie acasă cu Manchester United (1-0 cu Galatasaray).  “Este o bucurie foarte mare. Banii sunt ultimul lucru la care mă gândesc acum. Eu am spus dinainte că mergem la Braga să câştigăm, simţeam că putem să învingem. Din punct de vedere tactic, CFR Cluj a fost de nota 9. Mă bucur foarte mult pentru Bastos. Cele două goluri marcate la Braga îi vor da şi mai multă încredere. Este un jucător pe care trebuie să ştii să-l gestionezi, mulţi antrenori l-ar da afară. Până la urmă Bastos este un jucător complet, care ştie să facă şi faza defensivă, iar în seara asta a şi marcat. Sper ca Sougou să-şi revină repede, anul acesta avem mult ghinion cu accidentările”, a declarat Paszkany, patronul celor de la CFR. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă