13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportSopranele Bianca Ionescu şi Daniela Vlădescu s-au înscris în PRM

Sopranele Bianca Ionescu şi Daniela Vlădescu s-au înscris în PRM

Prim-solistele Teatrului Naţional de Operetă, Bianca Ionescu şi Daniela Vlădescu au decis să intre în politică, preşedintele PRM, C.V. Tudor anunţându-şi intenţia de a le promova candidaturile la viitoarele alegeri parlamentare, potrivit NewsIn.

Vlădescu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că PRM este partidul care-i reprezintă toate năzuinţele. “Simt că ţara îmi fuge de sub picioare, dar cred că mai putem să o salvăm. Este o ţară în care am ajuns să fim victimele traumelor zilnice. De pe o zi pe alta, mi se schimbă statutul, iar de data asta simt că îmi pierd propria ţară”, şi-a explicat Daniela Vlădescu afilierea la PRM.

Motive asemănătoare a invocat şi colega sa, Bianca Ionescu. “Acum 10 ani am plecat în Franţa prin căsătorie, însă am revenit spunându-mi că nicăieri nu este mai bine ca acasă. Apoi am văzut însă că lucrurile se degradează (…) Ne pierdem forţa. Avem din ce în ce mai puţine lucruri de care să ne ţinem în caz de cutremur, iar cutremurele sunt din ce în ce mai dese”, a spus Ionescu.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor a precizat că noile membre vor activa în cadrul departamentului de cultură al partidului urmând să fie susţinute drept candidate la viitoarele alegeri parlamentare. “Doamnele sunt după o anumită experienţă de viaţă ce le-a determinat să se alăture unei forţe, pentru că un partid este mai mult decât o formaţiune politică, este o voce publică. Avem de gând ca atunci când vor fi alegeri să le băgăm pe cele două distinse doamne în Parlament”, a spus C.V. Tudor. Acesta nu a exclus înscrierea în PRM, în viitorul apropiat, a altor personalităţi din viaţa publică, ce nu au activat până acum în politică.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă