15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportSoluția Corinei Crețu pentru integrarea migranților

Soluția Corinei Crețu pentru integrarea migranților

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat, marţi, că este analizată modalitatea în care se poate sprijini integrarea socială a migranților prin intermediul fondurilor politicii regionale, informează Mediafax.

“Am văzut cu toții imaginile teribile ale imigranților care își caută în Europa liniștea, siguranța și bunăstarea pierdute în țările lor de origine: Siria, Libia sau Eritreea. Analizăm în prezent cum ar putea contribui fondurile și politicile Uniunii la integrarea socială a acestora. Fondurile Europene de Dezvoltare Regională (FEDR) joacă un rol important în această privință. Provocările generate de fenomenul migrației pot fi abordate și colaborând cu statele membre în cadrul acțiunilor de cooperare teritorială prin intermediul programelor Interreg și a strategiilor macro-regionale”, a precizat Corina Creţu, potrivit unui comunicat transmis marţi de Cabinetul său.

Comisarul pentru politică regională a participat, marţi, la Strasbourg, în sesiunea plenară a Parlamentului European (PE), la dezbaterea comună pe marginea a două rapoarte, unul analizând contribuția politicii de coeziune la “Investițiile în ocuparea forței de muncă și creșterea economică”, iar celălalt făcând referire la dimensiunea urbană a politicii regionale.

Cu aceasta ocazie, comisarul european a anunțat adoptarea a peste 95% din totalul programelor operaționale pentru perioada de finanțare 2014-2020. “Acum, trebuie să acționăm la toate nivelurile, național și european, pentru a asigura transpunerea acestor programe în proiecte de calitate, capabile să genereze creștere economică și să creeze noi locuri de muncă”, a menţionat Corina Crețu.

Ea a mai arătat că pentru ca fondurile europene să fie mai ușor accesibile potențialilor beneficiari, procesul de simplificare a procedurilor trebuie continuat. “Simplificarea rămâne un aspect extrem de important pentru politica de coeziune și în viitoarea perioadă de programare. În acest sens, am decis înființarea unui Grup de lucru la nivel înalt care va avea rolul de a veni cu propuneri concrete începând cu anul viitor, atât în ceea ce privește programele actuale, cât și pentru cele de după 2020. Prima întâlnire a acestui grup va avea loc pe 22 octombrie”, a precizat comisarul.

Potrivit sursei citate, o altă provocare care trebuie să rămână o prioritate pentru UE este reprezentată de șomajul în rândul tinerilor.

“Peste 26 milioane de cetățeni europeni nu au un loc de muncă, în special tineri. Datorită programelor noastre, și a Inițiativei de Angajare a Tinerilor, pe care am reușit să o dezvoltăm datorită determinării Parlamentului European, mulți tineri își vor găsi un loc de muncă în următorii ani”, a mai spus Creţu.

În ceea ce privește politica urbană, comisarul european a subliniat că, potrivit estimărilor, cel puțin 80 de miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională vor fi investiți direct sau indirect în zonele urbane. 15 miliarde de euro din această sumă urmează să fie administrați de autoritățile locale, în cadrul strategiilor de dezvoltare urbană durabilă.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă