17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportSenatorul PMP Traian Băsescu: Pentru scrierea Codurilor penale s-au plătit zece milioane...

Senatorul PMP Traian Băsescu: Pentru scrierea Codurilor penale s-au plătit zece milioane de dolari celor mai luminate minţi din mediul academic românesc

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, în Comisia juridică a Senatului, că pentru scrierea actualelor Coduri s-au plătit cu zece milioane de dolari ”cele mai luminate minţi ale mediului academic românesc”, dar contribuţia acestora a fost ”slabă şi fără viziune”, potrivit News.ro.

”Pentru scrierea acestor Coduri s-au plătit cele mai luminate minţi ale mediului academic românesc care au contribuit la scrierea lor. Responsabilitatea aparţine politicului, dar şi contribuţia la scrierea lor a fost slabă şi fără viziune”, a declarat Traian Băsescu în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică a Senatului la proiectul de lege al graţierii. 

Cele mai citite

Premieră pentru Lewandowski la Barcelona! Ce performanță a reușit atacantul polonez în meciul cu Valencia

Robert Lewandowski a reuşit primul său hat-trick în campionatul Spaniei, în partida câştigată pe teren propriu de FC Barcelona în faţa Valenciei, cu scorul...

O nouă plângere la DNA pe numele lui Nicușor Dan

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune o plângere penală pe numele lui...

Ajutor de la UE pentru restructurare companiei aeriene TAROM

Comisia Europeană a dat undă verde planului României de a acorda un ajutor de stat pentru restructurare, în valoare de 95,3 milioane EUR, către...
Ultima oră
Pe aceeași temă