16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportSe pregătește puterea să-l scape pe Șova de arest preventiv?

Se pregătește puterea să-l scape pe Șova de arest preventiv?

Cererea procurorilor DNA privind reținerea și arestarea preventivă a vicepreședintelui PSD Dan Șova va intra miercuri în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, iar săptămâna viitoare ar putea avea loc votul în plen. În practică, însă, este de așteptat ca aleșii puterii să facă totul pentru a amâna cât mai mult votul final, urmărind scăparea liderului social-democrat, apropiat al premierului Victor Ponta, de eventuale măsuri privative de libertate.

Faptul că PSD, PLR și UNPR nici măcar nu mai mimează dorința de a susține lupta anticorupție rezultă și din declarațiile făcute de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și premierul Ponta. Primul a arătat, ieri, că senatorii-juriști „nu trebuie să se pripească“, deoarece „nu ne jucăm cu libertatea oamenilor“. „Aici nu este fabrică de trimis la eșafod, ca să fie bine înțeleasă chestiunea“, a precizat Tăriceanu, iritat de insistențele jurnaliștilor pe cazul Șova. La rândul său, Ponta a declarat, ieri, după ședința conducerii PSD, că subiectul nu a fost discutat în cadrul reuniunii. „Știu ei (senatorii social-democrați – n.r.) să asculte și să decidă“, a susținut șeful Guvernului. În aceeași notă, cu o seară înainte, în emisiunea de la B1 TV, Ponta spunea că parlamentarii PSD „nu sunt roboți“ și că de la centru se face doar „o recomandare generală“ de a fi votate cererile procurorilor.

Totuși, în urmă cu câteva săptămâni, când pe agenda Camerei Deputaților erau mai multe solicitări de începere a urmăririi penale, de reținere și arestare preventivă a Elenei Udrea, același Victor Ponta era mult mai categoric, spunând că parlamentarii puterii vor vota „pentru toate solicitările justiției“. Formal, pentru imagine, social-democrații au decis și în cadrul Comitetului Executiv de la Sinaia să voteze „toate solicitările care țin fie de fapte penale, fie de incompatibilități“.

Ulterior, aleșii puterii și-au schimbat radical abordarea, scăpându-i de urmărire penală pe ex-miniștrii Varujan Vosganian și Laszlo Borbely.

Senatorul Dan Șova este acuzat de DNA de trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.  

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă