10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportSchimbare de antrenor în Serie A. Brescia va fi pregătită de Diego...

Schimbare de antrenor în Serie A. Brescia va fi pregătită de Diego Lopez

Lopez (45 ani) va fi ajutat de secundul Michele Fini şi de preparatorul fizic Francesco Bertini, a precizat clubul. Diego Lopez a semnat miercuri un contract pe doi ani şi jumătate cu clubul.

Sud-americanul le-a mai pregătit în cariera sa pe Cagliari, Bologna, Palermo şi Penarol Montevideo.

Lopez va avea miercuri primul contact cu echipa, iar joi va conduce primul antrenament.

Brescia l-a demis miercuri pe antrenorul Eugenio Corini pentru a doua oară în acest sezon, la doar trei zile după ce îşi exprimase ”întreaga încredere” în el.

Corini fusese demis prima oară pe 4 noiembrie, dar fost angajat din nou o lună mai târziu, după ce Brescia a pierdut toate cele trei meciuri cu înlocuitorul său Fabio Grosso pe bancă, fără a marca vreun gol.

”Rândunelele” au câştigat două meciuri la revenirea lui Corini, dar au înregistrat apoi două egaluri şi cinci eşecuri în următoarele şapte etape, ajungând la egalitate de puncte cu ultima clasată, SPAL Ferrara.

”Brescia anunţă că l-a eliberat pe Eugenio Corini din rolul său de antrenor al primei echipe”, a anunţat clubul care a promovat la finalul sezonului trecut în Serie A, sub conducerea lui Corini.

În ultima etapă, sâmbăta trecută, Brescia a fost învinsă de Bologna cu 2-1.

Brescia, la care joacă şi celebrul atacant Mario Balotelli, va primi duminică vizita formaţiei Udinese, în etapa a 23-a a primei ligi italiene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă