11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportRomânii sunt de acord cu Unirea cu Basarabia

Românii sunt de acord cu Unirea cu Basarabia

Trei sferturi dintre români se declară de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, iar 63% dintre ei au o părere pozitivă despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu acest demers, considerat de şeful statului “următorul proiect politic” al ţării, arată un sondaj IRES citat de MEDIAFAX.

Pe de altă parte, însă, aproape o treime dintre respondenţi cred că majoritatea cetăţenilor moldoveni nu sunt de acord cu unirea ţării lor cu România, iar o cincime spun că românii nu sunt de acord cu această unire, relevă cercetarea realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Potrivit aceluiaşi sondaj, 64% dintre români au auzit despre declaraţiile preşedintelui Băsescu potrivit cărora “următorul proiect politic pentru România, după NATO şi UE, este unirea cu Republica Moldova”, în legătură cu care doar 20% dintre respondenţi au o părere proastă şi foarte proastă.

De asemenea, peste 70% dintre respondenţi sunt de acord cu declaraţia şefului statului conform căreia “acum e oportun să o spunem, avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii, am spus-o la Chişinău. Sunt convins că dacă la Chişinău va exista un interes unionist, România va spune da”.

 
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă