12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportRezultate Australian Open: Încă o româncă a părăsit turneul

Rezultate Australian Open: Încă o româncă a părăsit turneul

Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (31 ani, 38 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017, s-a înclinat la capătul unui meci de mare luptă, după două ore şi 28 de minute, în faţa unei adversare care nu pierduse niciun set în turneu.

A fost un duel al nervilor, cu lovituri rapide şi puternice, în care schimburile lungi au destul rare şi în care cei 11 ani diferenţă nu s-au simţit.

Cîrstea a început în forţă, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4, iar la 5-4 pentru Swiatek a fost nevoită să salveze o minge de set. Românca a egalat, 5-5, apoi a reuşit un nou break şi a luat primul set cu un ghem la zero (7-5).

Swiatek (20 ani, 9 WTA) a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, Cîrstea a egalat, 2-2, dar poloneza s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3.

În decisiv, la 2-1 în favoarea sa, Cîrstea a ratat patru mingi de break, iar apoi şi-a pierdut serviciul. Românca a reuşit rebreak (3-3), dar apoi nu a mai luat decât două puncte până la final, cedând setul cu 3-6.

Swiatek a făcut mai multe puncte cu primul serviciu (76%-58%), Sorana cu al doilea (44%-25%), poloneza având un procentaj mai bun la mingile de break fructificate (43%-33%). Swiatek a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 29-27, dar şi mai multe erori neforţate, 36-33.

Sorana Cîrstea s-a ales cu un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Tot azi, Simona Halep a fost învinsă în trei seturi de franţuzoaica Alize Cornet, cu 6-4, 3-6, 6-4.

La junioare, românca Anca Alexia Todoni a fost întrecută în turul secund de Ksenia Zaiţeva (Rusia), a treia favorită, cu 7-6 (2), 6-2, după o oră şi 34 de minute.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ruptură totală între Ciolacu și Piedone: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Ciolacu îi transmise joi lui...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă