6.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSportSenatorii care vor să chiulească ar putea fi înlocuiţi de colegi la...

Senatorii care vor să chiulească ar putea fi înlocuiţi de colegi la vot

Propunerea senatoarei PNL Vasilica Miron pentru Comisia de Regulament ca un senator care absentează de la lucrările unei comisii să poată fi înlocuit de un alt senator din același grup, cu drept de vot, a primit reacţii pozitive de la majoritatea senatorilor, conform Mediafax

De asemenea, s-a propus ca înlocuirea să se facă doar pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar.

La dezbateri, senatorul PNL Puiu Haşotti a atras atenția că majoritatea senatorilor activează în două comisii permanente și, dacă se va alege varianta supleanţilor, atunci ar trebui ca un senator să fie supleant într-o singură comisie şi nu "liderul de grup să trimită acelaşi senator, eventual cinci săptămâni, la cinci comisii".

"De ce s-a ajuns aici? Pentru că adesea în cadrul comisiilor nu se îndeplineşte cvorumul, pentru că se lipseşte mai mult sau, mai degrabă, mai puţin justificat", a opinat liberalul.

Preşedintele Comisiei pentru Regulament a Senatului, Sebastian Grapă (PNL), a susţinut că este normal ca atunci când un senator nu poate participa la lucrările comisiei din care face parte, acesta să fie înlocuit de către un coleg din grupul parlamentar și că "aceasta a fost filozofia pentru care s-a cerut amendarea acestui articol".

În intervenția sa, liderul grupului senatorial al UDMR, Marko Bela, a susţinut că această modificare a Regulamentului ar favoriza grupurile mai mici din Senat şi reprezentarea acestora în comisii. ”Noi, de exemplu, avem un singur membru în comisiile unde suntem prezenţi, ceea ce înseamnă că, dacă avem un absent, atunci nu suntem reprezentaţi în activitatea comisiei respective", a declarat senatorul UDMR.

Senatorul Uniunii a spus că grupul UDMR poate accepta acest amendament, declarându-se convins că fiecare grup are o conducere cu simţul răspunderii şi nu va abuza de această regulă. De asemenea, Marko Bela a spus că, în opinia sa, liderii de grup vor trimite ca înlocuitor colegi care ”au într-adevăr au o opinie pertinentă în problema respectivă”.

Parlamentarul a adăugat că, în opinia sa, şi votul dat în comisiile de specialitate propunerilor şi proiectelor de lege este tot un vot politic, aşa cum este şi votul dat în plenul Senatului.

"Eu nu sunt de acord că votul din comisie este în exclusivitate un vot de specialitate şi numai votul din plenul Senatului este un vot politic. Și votul din comisie este un vot politic şi este extrem de important să asigurăm prezenţa fiecărui grup parlamentar în comisia respectivă atunci când se votează vreo problemă importantă", a declarat Marko Bela.

Citeşte şi: Tăriceanu ar putea fi implicat şi el în dosarul Microsoft. Reacţia fostului premier

Pentru posibilitatea ca membrul unei comisii de specialitate să poată fi înlocuit la ședință s-a pronunțat și senatorul PSD Gabriela Creţu. Acesta a subliniat că propunerea "nu este nicio invenţie specifică Parlamentului român", deoarece în Parlamentul European există atât instituţia supleantului, cât şi cea a înlocuitorului.

"Nouă trebuie să ne fie clar ce vrem să introducem. Dacă e vorba de membri supleanţi ai unei comisii, atunci se face exact după algoritmul politic, în acelaşi număr ca în comisiile politice. În acest caz există facilitatea că, atunci când la un vot important membrul plin lipseşte din motive obiective, membrul supleant al comisiei poate vota fără niciun altă împuternicire. Există şi varianta înlocuitorului, dar trebuie să fie clar despre ce e vorba”, a afirmat senatorul social-democrat.

Şi vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a susținut că o astfel de măsură "se impune şi este corectă", iar neadoptarea acestei modificări a Regulamentului ar aduce "un prejudiciu bunei funcţionări în comisii".

"În Senat sunt membri în două comisii. Avem această permisiune, ceea ce nu există la Cameră. Dacă luăm în discuţie şi comisiile care sunt la nivelul Parlamentului, comisiile mixte, de control, pot să apară perturbări, nu neapărat de natură de cvorum, cât de natura raportului opoziţie-majoritate ", a apreciat el.

Citeşte şi: FOTO. Ce spune preşedintele Iohannis după prima şedinţă CSAT pe care a condus-o

După ce mai mulți senatori au venit în plen cu argumente pro și contra, plenul a decis, la solicitarea liderului grupului PNL din Senat, Ion Popa, ca propunerea de modificare a Regulamentului să fie retrimisă la comisie, pentru o dezbatere mai amplă.

Cele mai citite

Gigi Becali îl acuză pe Dan Șucu de o ofertă neașteptată. „Am rămas blocat”

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat că finanțatorul Rapidului, Dan Șucu, a încercat să atragă secretara clubului în echipa administrativă a giuleștenilor, oferindu-i un...

Peste 700 de blocuri din București, fără apă caldă și căldură din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că, în această săptămână, vor avea loc lucrări ample de reabilitare a rețelei termice în sectoarele 1,...

Politician lituanian arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Procurorii lituanieni au anunțat că un membru al opoziției Conservatorilor a fost arestat în acest an sub acuzația de spionaj pentru Rusia, scrie AFP. Politician...
Ultima oră
Pe aceeași temă