Senatul a respins ieri, prin votul senatorilor PSD, PC, PNL si PRM (cu 43 de voturi pentru, 4 abtineri si 21 impotriva), cererea de reexaminare a presedintelui Basescu privind modificarile aduse Legii tinerilor, lege prin care se incerca rezolvarea situatiei sediului central al GDS din Calea Victoriei. Cererea de reexaminare facuta de presedinte viza o modificare facuta anul trecut, potrivit careia gestionarul patrimoniului fostei UTC a fost desemnat Consiliul National al Fundatiilor pentru Tineret prin reorganizarea Fundatiei Nationale de Tineret. seful statului le reamintise parlamentarilor ca imobilul in care Grupul pentru Dialog Social isi desfasoara activitatea era prevazut a face parte din patrimoniul Fundatiei, insa prevederea a fost eliminata de Guvern printr-o ordonanta de urgenta, respinsa ulterior de Parlament. Presedintele precizeaza ca a trimis la reexaminare si legea de respingere a ordonantei. Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs, a considerat ca cererea de reexaminare a presedintelui Basescu este "motivata" si a facut apel, fara succes insa, la colegii liberali si social-democrati sa voteze pentru solicitarea sefului statului. "De ce doar o fundatie din mai multe sa aiba acest privilegiu? Suntem in situatia in care acest proiect a fost scos pe usa si introdus pe fereastra", a replicat peremistul Mihai Ungheanu. PSD a considerat, prin Doru Ioan Taracila, ca prin cererea de reexaminare s-ar incerca "sa se adauge la lege", iar pe fond "situatia invocata de colegul Eckstein poate fi rezolvata de Guvern printr-o hotarare", a declarat, la randul sau, presedintele de sedinta, social-democratul Doru Ioan Taracila.
Cele mai citite
Încrederea în economie urcă ușor, dar semnalele de recesiune persistă
CFA avertizează și asupra riscului de depreciere a leuluiIndicatorul de încredere în economie a înregistrat un avans în luna iunie, susținut atât de evoluțiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă