17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportPSD - admis membru "plin" in PSE

PSD – admis membru “plin” in PSE

Partidul Social Democrat a fost acceptat ca membru cu drepturi depline in Partidul Socialistilor Europeni (PSE) in urma ratificarii rezolutiei Prezidiului PSE in cadrul reuniunii plenare desfasurate in aceste zile la Viena. PSD devine prima formatiune politica din Romania care intra si activeaza in structurile politice europene.
Consiliul PSE a constituit prima intalnire la varf a stangii democrate europene, dupa respingerea Constitutiei UE, prin referendum, in Franta si Olanda, precum si dupa esecul Consiliului European de la mijlocul acestei luni. Principala tema de discutie a reuniunii a constituit-o relansarea procesului european, fiind inclus in rezolutia referitoare la prioritatile agendei politice pentru anul 2006 si un paragraf in care se precizeaza necesitatea primirii Romaniei si Bulgariei de la 1 ianuarie 2007, sub conditia indeplinirii angajamentelor luate.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă