13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportProbleme la Agenția Națională pentru Sport, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice....

Probleme la Agenția Națională pentru Sport, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice. Elisabeta Lipă: „Vistieria ANS este goală”

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat că a preluat de la fosta conducere a Ministerului Sportului foarte multe probleme, datorii şi executări, precizând că în momentul de faţă vistieria instituţiei pe care o conduce din 20 iunie este goală.

„Dacă încep să spun câte probleme am identificat la Agenţie nu cred că avem timpul necesar… În plus, mie îmi place să mă uit în faţă, nu în spate. Un lucru este însă clar, vistieria Agenţiei Naţionale pentru Sport este goală. Am foarte multe probleme, multe federaţii vor să îmi predea cheile. Iar cele care nu îmi predau cheile vin şi mă întreabă ce să facă pentru că au Mondiale, Europene sau calificări şi au nevoie de bani. Dar ambiţioasă cum mă ştiţi sunt convinsă că voi ieşi şi din asta cu succes. Vă daţi seama, dacă vistieria este goală ce să preiau? Multe probleme, asta am preluat… şi datorii, şi executări. Şi tot vin executările. Toată lumea ne cere bani şi nu înţeleg de ce nu s-au îngrijit ca lucrurile să funcţioneze. De exemplu tot parcul auto este executat. Ce să mai spun, multe probleme, dar mie nu-mi place să mă plâng. Asta e situaţia, mi-am asumat acest lucru. Nu ştiam ce mă aşteaptă, îmi închipuiam, dar nu mă aşteptam să fie chiar aşa”, a spus preşedinta ANS, instituţie care a preluat atribuţiile sportului românesc după desfiinţarea ministerului de resort.

„Nu aş putea spune că problemele acestea influenţează calificările la Paris. Pentru că federaţiile au primit un buget cât de cât la începutul anului, iar atunci când e în pericol de a nu avea finanţare avem parterul nostru COSR care vine şi ne înlocuieşte. Colaborăm foarte bine astfel încât lipsurile să fie acoperite”, a adăugat Lipă.

Aceasta a menţionat că va face tot posibilul pentru a rezolva problemele financiare ale sportului în urma rectificării bugetare.

„E important că acum la rectificare, aşa cum a şi promis, premierul ne va ajuta pentru că avem nevoie de o finanţare corespunzătoare. Să nu vă imaginaţi că vom sări calul şi o să cerem nu ştiu câte miliarde la jumătatea anului. Însă trebuie să acoperim cheltuielile şi tot ce au nevoie federaţiile şi loturile olimpice pentru a fi organizate cu succes către destinaţia finală, Jocurile Olimpice de la Paris, cu o haltă reprezentată de calificări. Auzind că sportivii noştri s-au întors de la Jocurile Europene pe locul 15 pe naţiuni, eu îmi doresc să apuc să trăiesc ziua când delegaţia României se va întoarce de la Jocurile Olimpice pe locul 15”, a menţionat ea.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă a participat, vineri, alături de premierul Marcel Ciolacu, la un eveniment dedicat sportivilor medaliaţi la Jocurile Europene de la Cracovia şi Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Berlin, precum şi la ceremonia de prezentare a lotului care va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă