19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportPrezidenţiabilul Antonescu, premierul care stă în umbră

Prezidenţiabilul Antonescu, premierul care stă în umbră

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a anunţat ieri că ar putea să-şi asume funcţia de premier al unui Guvern liberal din umbră şi că săptămâna viitoare va fi definitivată lista membrilor acestui Executiv.

„În calitate de preşedinte al partidului, mi-am luat mandat pentru a alcătui un guvern din umbră. Evident că o să-mi asum postura de premier din umbră, dacă Delegaţia Permanentă îmi va da votul”, a declarat Antonescu. Acesta a precizat că săptămâna viitoare, va fi prezentată echipa ministerială a PNL. „Este un demers strict al liberalilor şi separat de guvernul de serviciu pe care partidul nostru l-ar putea constitui cu PSD în eventualitatea demiterii Guvernului prin moţiune de cenzură”, a precizat Antonescu.

Vicepreşedintele Relu Fenechiu susţine că Guvernul PNL este alternativa liberală la Cabinetul Boc, „am putea spune oferta noastră către electoratul liberal”. „Dacă mâine PNL ar intra la guvernare, Antonescu va fi premier. Până la prezidenţiale mai avem. Este alternativa la fiecare minister, fiecare ministru din umbră având obligaţia să monitorizeze domeniul său şi să prezinte varianta liberală”, a precizat Fenechiu. Cu alte cuvinte, guvernul din umbră ar avea misiunea de a formula alternative la actuala guvernare, iar în cazul în care PNL ar prim undă verde pentru Palatul Victoria să se poată declara pregătit, cu miniştri gata selectaţi.

Relu Fenechiu se arată însă sceptic în privinţa unui vot parlamentar majoritar consecvent împotriva Guvernului Boc. „Nu cred că sunt şanse ca moţiunea de cenzură să fie votată. PDL a ieşit la cumpărături, iar Executivul oferă multe cadouri parlamentarilor săi. Mai mult, nu prea cred că parlamentarii vor vota pentru alegeri anticipate, adică pentru căderea a trei formule guvernamentale succesive”, a mai spus Fenechiu. Vicepreşedintele PNL crede, în schimb, că Guvernul Boc o să cadă în urma presiunilor sociale. „O convulsie socială majoră, intrarea în grevă generală ar putea declanşa anticipatele”, a mai spus Fenechiu.

La rândul său, Mariana Câmpeanu, membru în Biroul Politic al PNL, susţine că „liberalii sunt pregătiţi să intre la guvernare”. In acelaşi timp, deputatul Mihai Calimente a afirmat că PNL va merge la negocierile cu PSD pentru formarea unui Executiv după o eventuală cădere a Guvernului Boc, „cu această formulă guvernamentală, care va fi negociată”.

De asemenea, vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian a afirmat că Biroul Politic al partidului a votat „de principiu”, „Programul Liberal pentru România”, care conţine o serie de măsuri de reformare a statului. „Nu este un program de guvernare din umbră pe care o să-l putem întocmi după încheierea exerciţiului bugetar 2010″, a precizat Vosganian.

Intrarea la guvernare a PNL ca partid dominant cel puţin în actuala legislatură este exclusă, liberalii având numai 75 de parlamentari. Alianţa cu PSD presupune concesii reciproce în vederea declanşării de alegeri anticipate.

Cele mai citite

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă