10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele ligii de fotbal din Rusia, nemulțumit de stadioanele de la Cupa...

Președintele ligii de fotbal din Rusia, nemulțumit de stadioanele de la Cupa Mondială

Din cele 12 stadioane ale Mondialului, unul singur, cel din Sankt Petersburg, are un acoperiş care se poate închide. Priadkin este îngrijorat de această situaţie, în condiţiile în care stadioanele vor fi folosite apoi în campionat, în condiţii climatice uneori dificile. “Când organizăm meciuri de pregătire pe aceste stadioane noi, de fiecare dată mă întreb: de ce nu au acoperişuri (retractabile)? E întrebarea pe care le-o pun celor care au conceput aceste stadioane”, a declarat Priadkin într-o conferinţă de presă.

“Când au fost construite aceste stadioane, nu ne-a consultat nimeni”, s-a plâns Priadkin. El a recunoscut că este “bine să avem incinte noi, chiar dacă nu sunt în întregime acoperite”.

Climatul continental a făcut ca URSS, apoi Rusia să construiască stadioane acoperite, echipate cu gazon sintetic. Acum, aceste structuri servesc drept terenuri de antrenament, campionatul din Rusia decizând să adopte standardele internaţionale, meciurile având loc doar pe gazoane naturale.

Campionatul din Rusia se întrerupe timp de trei luni iarna, când zăpada şi temperaturile extreme nu permit desfăşurarea partidelor.

Vicepremierul Vitali Mutko a sugerat totuşi săptămâna trecută să se revină asupra interzicerii terenurilor sintetice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă