18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportFOTO. Întâlnirea lui Iohannis cu Victoria Nuland a început. Șeful statului: Multe...

FOTO. Întâlnirea lui Iohannis cu Victoria Nuland a început. Șeful statului: Multe lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puţin

UPDATE 14.00: A început întâlnirea dintre Victoria Nuland și Klaus Iohannis, la Cotroceni.

La întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice a venit însoţită de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. În debutul discuţiilor, şeful statului a afirmat că este “o plăcere” să o reîntâlnească pe Victoria Nuland şi să o primească, din nou, la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

“A trecut exact un an de când ne-am văzut ultima oară. Multe lucruri s-au schimbat între timp, unele în bine, altele mai puţin în bine, iar astăzi vom avea şansa să discutăm despre unele dintre ele”, a spus Klaus Iohannis.

Victoria Nuland a afirmat, la rândul ei, că se bucură să revină în România, în cadrul vizitei ei anuale din ianuarie, acesta fiind un prilej pentru a discuta “ca aliaţi” despre priorităţile comune.

 

—–

Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, se vor întâlni, luni, cu adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Victoria Nuland, potrivit Mediafax.

Luni dimineaţa, oficialul american se va întâlni cu ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, potrivit unui comunicat al instituţiei. Mai mult, Nuland va avea o întrevedere cu preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 14.00.

Ultima întâlnire dintre Klaus Iohannis şi Victoria Nuland a avut loc anul trecut, tot în ianuarie, la scurt timp după preluarea mandatului de preşedinte de către Iohannis. În cadrul întâlnirii de atunci, şeful statului i-a transmis oficialului american că se bucură că aceasta a făcut o vizită atât de repede după preluarea mandatului său.

“Nu ştiu dacă acest lucru mi se datorează şi mie, dar mă bucur”, i-a transmis preşedintele Iohannis Victoriei Nuland. Nuland i-a răspuns lui Iohannis: ”Cu siguranţă vi se datorează, am venit să vă văd”.

Potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti, în cursul vizitei vor fi discutate “probleme bilaterale de interes comun în cadrul parteneriatului strategic ” România – SUA. 

Victoria Nuland a ajuns în Bucureşti în cursul serii de duminică. La ora 20.00, oficialul american a avut o întrevedere cu prim-ministrul Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

 

 

 

 

Cele mai citite

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Un incendiu puternic mistuie o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei

Un incendiu a cuprins luni seară o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit jurnalul.ro. Traficul este restricționat în zonă pentru a facilita accesul...

Lungul lanț de C(i)olaci al rușinii

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, s-a simțit jignit când a fost numit moldovean, domnia-sa fiind buzoian. La rândul lor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă