16.8 C
București
joi, 24 aprilie 2025
AcasăSportFotbalFC Botoșani, în afara locurilor retrogradabile, după ce a învins Petrolul

FC Botoșani, în afara locurilor retrogradabile, după ce a învins Petrolul

FC Botoșani a ieșit din zona roșie a clasamentului după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Petrolul Ploiești, luni, într-un meci din etapa cu numărul șapte a play-out-ului Ligii 1.

FC Botoșani este pe cale să realizeze un nou mic miracol în fotbalul autohton. Deși nimeni nu le mai dădea nicio șansă de salvare de la retrogradare, moldovenii sunt foarte aproape să-și asigure prezența în Liga 1 pentru cel puțin încă un sezon.

În deplasarea de la Ploiești, elevii lui Bogdan Andone au deschis scorul după doar cinci minute, prin Miron, care a marcat din centrul careului. Gazdele au restabilit egalitatea, în minutul 12, după o fază controversată la care Botoșani a cerut fault în atac.

În minutul 69, Petrolul a primit o lovitură de la 11 metri, după intervenția VAR. Totuși, Kukic a apărat șutul lui Hanca, iar scorul a rămas 1-1.

Botoșănenii au înscris golul victoriei în minutul 87, prin fundașul bosniac Rijad Sadiku.

După acest succes, FC Botoșani a ieșit din zona roșie a clasamentului și a urcat pe poziția a 12-a, cu 24 de puncte. De cealaltă parte, Petrolul a rămas pe locul 11, cu 26 de puncte.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Traian Băsescu: Să nu le dăm toată puterea prin votul nostru!

Fostul președinte Traian Băsescu revine cu o reacție dură la adresa modului în care s-au desfășurat alegerile din 2024 sub guvernarea alianței PSD-PNL. Într-o postare...

Sondaj ARA de ultim moment: Crin Antonecu și George Simion sunt „umăr la umăr” pentru cele două locuri din finala prezidențială

George Simion și Crin Antonescu se află distanțați la o jumătate de procent și intră în turul 2, dacă duminică au loc alegeri prezidențiale,...

Palatul Cotroceni își deschide porțile: STS aduce tehnologia în prim-plan pentru copii și adulți

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va participa la evenimentul Porți Deschise organizat la Palatul Cotroceni în weekendul 25–27 aprilie. Vizitatorii vor putea explora echipamente și...
Ultima oră
Pe aceeași temă