14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu: La şedinţa privind judecarea OUG 13, l-am...

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu: La şedinţa privind judecarea OUG 13, l-am invitat şi pe Iohannis, dar nu în calitate de parte

Preşedintele Curţii Constituţionale a României , Valer Dorneanu, a anunţat că l-a invitat pe preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, la judecarea sesizării sale şi a Consiliului Superior de Magistratură privind OUG 13, informează Mediafax.

“Am invitat părţile, l-am invitat şi pe preşedintele României, dar nu în calitate de parte, că nu e parte. Parte sunt Parlamentul, Guvernul şi CSM. Am adresat o invitaţie de a participa la invitaţie şi preşedintelui. Vom vedea mâine (miercuri, n.r.) dacă vine sau nu, noi ne-am făcut datoria să-l înştiinţăm cu privire la termenul de judecată al sesizării pe care domnia sa a făcut-o – şi una similară a făcut CSM”, a detaliat Dorneanu.

El a spus că şedinţa de miercuri a CCR în care se vor soluţiona cele două sesizări pe conflict de natură constituţională – ale preşedintelui Iohannis şi a CSM – între puterile statului va fi una publică.

Întrebat de ce se procedează la o şedinţă publică, fiind, de altfel, pentru prima dată când se face o şedinţă publică, Dorneanu a răspuns: “Am avut două practici diferite. O dată am avut în vedere că sunt părţile autorităţi mai mari – am judecat în sala de consiliu, tot şedinţă publică fiind şi atunci – dar acum ne ducem exact unde ne trimite legea noastră de organizare în sala pe care o ştiţi atât de bine”, a precizat Dorneanu.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă