14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPremierul Cioloș susține că Legea salarizării unitare este unul dintre obiectivele Guvernului,...

Premierul Cioloș susține că Legea salarizării unitare este unul dintre obiectivele Guvernului, înainte de finalizarea mandatului

Premierul Dacian Cioloș susține că obiectivul Guvernului, înainte de a finaliza mandatul, este ca Legea salarizării unitare să ajungă pe masa Executivului.

Dacian Cioloş a precizat, joi seara, la TVR, că Executivul îşi propune să corecteze inechităţile şi disfuncţionalităţile din sistemul bugetar. Astfel, premierul a explicat că, deși se vorbește de creșteri salariale de mai mulți ani, realitatea este că, în unele cazuri, salariile cresc cu 50% sau 30%, în timp ce la alții creșterea este de doar 3% sau 4%.

„La începutul anului viitor ar putea să ajungă în Parlament și apoi, sigur, depinde de cât vor dura discuțiile în Parlament", a declarat prim-ministrul, într-o emisiune la TVR.

În opinia sa, din punct de vedere bugetar, inechitățile vor putea fi rezolvate în patru – cinci ani. Astfel, Dacian Cioloș a precizat că i-a cerut ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, să încerce dezvoltarea unei aplicații prin care orice persoană să poată vedea cum va evolua salariul.

Potrivit șefului Executivului, realizarea bazei de date este o prioritate, întrucât oferă informații despre realitatea din teren și metoda de calcul a salariilor. În prezent, este în lucru o bază de date privind toate salariile de la nivelul administraţiei publice şi din sistemul bugetar, a mai afirmat Dacian Cioloș.

„Avem aproape finalizată baza de date (…) și sper eu — oricum ăsta e obiectivul nostru — înainte de a finaliza mandatul să putem pune pe masa Guvernului un astfel de proiect de lege. Când am început în primăvară să lucrăm la legea asta a salarizării unitare și am folosit diferite modele de calcul, ne-am dat seama că modelele de calcul nu valorează nimic dacă nu ne putem raporta la o bază de date a realității din teren, și am început să constituim baza aceea de date. Și ne-am dat seama că (…) sistemul informatic în care trebuiau introduse toate aceste date la Ministerul Muncii era controlat de o firmă privată, care primise bani de la stat ca să creeze baza asta de date. (…) Pe măsură ce avansăm în baza de date cu colectarea tuturor salariilor în plată, vom putea să punem pe masa Guvernului și apoi a Parlamentului și o lege a salarizării unitare care să fie realistă. Sunt două chestiuni principale (…) cea legată de baza de date pentru a ști realitatea din teren și pentru a vedea o anumită metodă de calcul al salariilor, ce impact are concret asupra fiecărui salariu, și în al doilea rând să găsim cea mai bună modalitate, în funcție și de evoluția bugetară, ca să putem mobiliza cât mai multe resurse posibile din cele necesare pentru ca în următorii 4 — 5 ani (…) să putem să rezolvăm inechitățile astea. Ele nu se vor putea rezolva din punct de vedere bugetar de la un an la altul, dar obiectivul nostru este să dăm o perspectivă clară. (…) Chiar i-am cerut ministrului, dacă tot lucrează la sistemul ăsta informatic, să încercăm să punem la punct o aplicație, care (…) să permită oricui, introducând-și anumite date legat de salariul pe care îl are, de unde lucrează, (…) să vadă cum va evolua salariul lui", a precizat Dacian Cioloș.

Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă