19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPremieră: Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la US Open

Premieră: Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la US Open

Gabriela Ruse, jucătoarea română de tenis a reușit o premieră. A învins-o pe italianca Federica Di Sarra cu 6-3, 6-0 și a ajuns e tabloul principal de simplu al turneului US Open.

Gabriela Ruse, jucătoarea română de tenis a reușit o premieră. A învins-o pe italianca Federica Di Sarra cu 6-3, 6-0 și a ajuns e tabloul principal de simplu al turneului US Open.

Ruse (23 ani, 108 WTA), cap de serie numărul şapte, a învins-o la Flushing Meadows pe Di Sarra (31 ani, 237 WTA), fără drept de apel, după o oră şi 11 minute.

Ruse, care are cel mai bun sezon al carierei, cu două finale WTA jucate şi primul titlu WTA câştigat, nu i-a oferit adversarei sale nicio şansă de break.

Gabriela Ruse, care până acum mai evoluase doar la Wimbledon din turneele de Mare Şlem, şi-a asigurat un cec de 75.000 de dolari şi 50 de puncte WTA.

Ruse este a cincea româncă ajunsă pe tabloul principal de simplu la Flushing Meadows, după ce Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan au intrat graţie clasamentului.

Alte trei românce, Jaqueline Cristian, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut în ultimul tur al calificărilor.

Jaqueline Adina Cristian (23 ani, 142 WTA), cap de serie numărul 26, a fost învinsă de spaniola Rebeka Masarova (22 ani, 231 WTA) cu 2-6, 6-2, 6-4, după mai bine de două ore de joc (2 h 06 min). Meciul a fost definit de echilibru, fapt dovedit şi de numărul de puncte, 80-80.

Mihaela Buzărnescu (33 ani, 154 WTA) a fost întrecută de americanca Jamie Loeb (26 ani, 194 WTA) cu 6-4, 7-6 (2), dar românca a ratat cinci mingi de set la 6-5 în actul secund. Loeb a încheiat cu 10 aşi, faţă de doar 4 ai Mihaelei.

Monica Niculescu (33 ani, 216 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de unguroaica Dalma Galfi (23 ani, 152 WTA), cu 6-1, 6-3, după o oră şi 13 minute. Galfi a reuşit nu mai puţin de 12 aşi în acest meci.

Fiecare româncă va primi cec de 42.000 de dolari şi 30 de puncte WTA.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă