22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportPreda: "Mi-e ruşine că sunt în PDL"

Preda: “Mi-e ruşine că sunt în PDL”

Realegerea lui Antonie Solomon, judecat pentru luare de mită, la şefia filialei Craiova a PDL ridică mari semne de întrebare în partid.

Europarlamentarul Cristian Preda, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni din PDL, nominali zat la un moment dat de Traian Bă­ses­cu în postura de posibil candidat la preşedinţie al partidului, s-a declarat revoltat de rezultatul alegerilor interne din filiala Craiova. „Mi-e ruşine că sunt în PDL, auzind că acest partid aplaudă pe cineva care este trimis în judecată”, a declarat Cristian Preda, într-un interviu Europa FM/RL. Antonie Solomon a fost reales în fruntea filialei PDL, în ciuda faptului că acesta a fost trimis în judecată sub acuzaţia că a luat mită 50.000 de euro şi, de asemenea, sub acuzaţiile de fals şi uz de fals în formă continuată. Fără să aibă de înfruntat vreun contracandidat, primarul suspendat al Craiovei a obţinut 342 voturi, împotriva realegerii sale pronunţându-se numai 10 delegaţi. La reuniune a luat parte şi şeful organizaţiei PDL Dolj, Radu Berceanu, dar presa nu a avut acces la lucrări.

Cristian Preda se declară consternat de faptul că o filială PDL  a hotărât că trebuie să aibă în frunte „un proaspăt eliberat din puşcărie” (Antonie Solomon a fost arestat preventiv vreme de cinci luni şi eliberat în septembrie de Curtea de Apel Galaţi, procesul derulân­du-se în continuare). „Vă spun sincer că nu mă identific în nici un fel cu un asemenea tip de biogra­fie şi cu un asemenea tip de prezenţă politică”, a comentat Cristian Preda situaţia.

Alegerile interne redeschid vechi conflicte

În aceeaşi zi cu Antonie Solomon, a fost reconfirmat în funcţie şi influentul preşedinte al filialei Arad, Gheorghe Se­culici. El deţine această funcţie de aproape 10 ani şi a fost, de asemenea, singurul candidat. În prezenţa ministrului de Interne, Traian Igaş, ministrului de Externe, Teodor Baconski, a ministrului Dezvoltării, Elena Udrea,  dar şi al Educaţiei, ­Daniel Funeriu, a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. Ambiţiile primarului Aradului depăşesc însă cu mult filiala unde activează, mulţi văzâdu-l ca pe un candidat redutabil la şefia partidului. Cu un dosar la DNA din 2007 pentru un prejudiciu estimat la circa două milioane de euro, Gheorghe Falcă a ţinut un discurs despre nevoia de reformare a partidului.

Astfel de episoade l-au făcut pe europarlamentarul Cristian Preda să avertizeze că alegerile interne din PDL par mai degrabă „o farsă” şi că partidul ar trebui să revină la modificările de sta­tut propuse împreună cu Monica Macovei, care prevedeau între altele şi suspendarea sau chiar excluderea persoanelor cu dosar penal (în funcţie de gravitatea situaţiei). Alţi lideri PDL, precum Sulfina Barbu, se declară mai concilianţi pentru situaţii precum cea a lui Antonie Solomon. „Atâta vreme cât nu există o decizie definitivă şi irevocabilă a justiţiei în privinţa domnului Solomon, nu văd cum ar fi putut fi împiedicat să candideze”, a spus ea. Ioan Oltean a declarat, la rândul său, pentru RL, că membrii comunităţii care l-au reales pe primarul suspendat au ştiut ce riscuri îşi asumă atunci când au făcut această alegere.

Sub protecţia anonimatului, alţi democrat-liberali se declară însă preocupaţi de semnalul pe care o situaţie precum cea de la Craiova sau ascensiunea lui ­Gheorghe Falcă spre centru îl pot transmite publicului. O altă problemă ce pare să se pună acut este izolarea partidului, percepută în PDL ca fiind din ce în ce mai contraproductivă. Cristian Preda spune de-a dreptul că dacă PDL nu va re­nunţa la ura acumulată în ulti­mii ani, va fi profund marginalizat. El a recomandat colabo­rarea cu PNL în zona de dreapta pentru că: „Cine crede că vom putea încadra singuri dreapta şi ne vom putea uita cu dispreţ şi la PNL, şi la UDMR, şi la săracii ţărănişti şi la minorităţi, se înşală! Este o formă de infatuare care îşi va găsi repede deznodământul”.

Elena Vijulie
Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă