19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportPonta: Vom introduce moţiunea de cenzură săptămâna viitoare

Ponta: Vom introduce moţiunea de cenzură săptămâna viitoare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, la Teleorman, că săptămâna viitoare va fi introdusă moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Boc, astfel încât să fie votată până la finalul lunii, potrivit NewsIn.

Ponta a fost întrebat dacă PSD va introduce o nouă moţiune de cenzură în ceea ce priveşte angajarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. “Decizia de azi a Guvernului are câteva componente: este o prostie, legea a trecut de Camera Deputaţilor, se află la Senat la Comisie, este aproape finalizată, iar în comisie a fost întârziată în mod legitim de preşedintele PDL al comisiei, domnul Hărdău, deoarece erau foarte multe lucruri greşite generate de incompetenţa şi de lipsa de cunoaştere a sistemului educaţional din partea ministrului Funeriu. În al doilea rând este o laşitate din partea Guvernului, are majoritate în ambele camere, faptul că nu sunt în stare parlamentarii să-şi voteze o lege dovedeşte o mare laşitate. În al treilea rând este neconstituţională, CCR a declarat în urmă cu un an neconstituţională procedura de angajare a răspundere pentru o lege de o asemenea importanţă”, a spus Ponta.

Liderul PSD a mai afirmat că dacă reprezentanţii puterii îşi “închipuie că vor păcăli oamenii că Guvernul Boc este foarte bun, este foarte performant, dar numai Legea educaţiei are o problemă, se înşeală”.

Ponta a mai explicat că acţiunea prioritară rămâne moţiunea de cenzură discutată deja cu PNL şi PC care va fi introdusă săptămâna viitoare spre a fi dezbătută şi votată până la sfârşitul lunii octombrie.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă