19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPonta: Sper ca bugetarii să nu se lase păcăliţi că le mai...

Ponta: Sper ca bugetarii să nu se lase păcăliţi că le mai dă o lună ceva

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, joi după-amiază, referindu-se la protestele bugetarilor, că speră ca bugetarii să aibă curajul să-şi ceară drepturile, cum au făcut-o cei de la Ministerul de Finanţe şi “să nu se lase păcăliţi că le mai dă o lună ceva”, scrie Mediafax.

“Cei de la putere nu sunt stăpânii noştri, astfel încât să facem toţi ceea ce zic ei. Sunt nişte oameni care au ajuns acolo să facă bine. Dar fac rău şi trebuie să plătească pentru asta. Guvernanţii actuali nu ştiu decât de frică, de vorbă bună nu ştiu”, a declarat Victor Ponta.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a spus, joi, angajaţilor care protestează în instituţie, după discuţiile cu liderii sindicali, că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare.

Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci oprind lucrul, joi dimineaţă, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.

Confederaţia “Cartel Alfa” a făcut apel la toţi bugetarii să oprească voluntar lucrul în toate sectoarele şi a solicitat Guvernului să-şi respecte obligaţiile către angajaţi, să decidă de urgenţă plata stimulentelor salariale şi să renunţe la măsura reducerii salariilor cu 25 la sută.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă