12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportPonta şi Antonescu admit posibilitatea unei alianţe electorale între PSD şi ACD

Ponta şi Antonescu admit posibilitatea unei alianţe electorale între PSD şi ACD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au declarat, miercuri, la Realitatea tv, că există posibilitatea constituirii unei alianţe electorale între social-democraţi şi viitoarea construcţie politică – Alianţă de Centru-Dreapta, care se va parafa între PNL şi PC, la începutul săptămânii viitoare, informează Agerpres.

Liderul social-democrat a apreciat că, din punctul său de vedere, PSD şi noua construcţie politică pot candida pe liste comune, pot avea candidaţi comuni la Consiliile Judeţene sau candidaţi comuni la funcţiile de preşedinte sau de premier, doar dacă cele două construcţii se vor înţelege asupra agendei politice, respectiv a ceea ce au de făcut ca principale partide de opoziţie.

‘Da (este posibilă o alianţă electorală), dacă ne înţelegem pe ceea ce înseamnă agenda de făcut, ce credem că e bine de făcut pentru ţară. După aceea, din punctul nostru de vedere, al PSD, putem vorbi şi de liste comune şi de candidaţi comuni, de exemplu la Consiliile Judeţene, candidaţi comuni de preşedinte, premier comun dacă ne înţelegem pe prima parte, aceea de substanţă. Aceea cred că e partea mai grea, nu partea de înţelegere politică de după’, a precizat Ponta.

Întrebat dacă va fi formalizată construcţia dintre PSD şi ACD, liderul PSD a precizat că, din punctul său de vedere şi al social-democraţilor, există ‘toată deschiderea şi toată voinţa în acest sens’.’Noi ne dorim acest lucru, fiindcă este şi din partea Alianţei de Centru Dreapta există’, a afirmat Ponta.

La rândul său, liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat, că o eventuală alianţă electorală între ACD şi PSD pentru viitoarele alegeri, poate fi luată în calcul ‘la unul dintre, sau la toate scrutinele’.

‘Nu am luat o decizie în acest sens în PNL, dar cred că este o variantă şi, din punctul meu de vedere, este o variantă de dorit. (…) Înainte de a avea un candidat unic la preşedinţie şi un premier comun cred că e mai important să vorbim despre o alianţă electorală care va avea liste comune la parlamentare sau, în altă ordine de idei, la anumite categorii din alegerile locala şi după aceea, dacă avem în comun convingerea că putem găsi un candidat comun care să ocupe funcţia de premier şi pe cea de preşedinte, dar nu prin compensaţie, pentru că este normal când intri într-un proiect politic aşa cum îl dorim noi pe nişte ani şi cu nişte orizonturi mari pentru societatea românească să ai ca reprezentant un prim-ministru sau un candidat pentru Preşedinţie sau candidat de premier’, a afirmat Antonescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă