30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportPonta: La ASF trebuie numită o persoană cu statură morală

Ponta: La ASF trebuie numită o persoană cu statură morală

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în fruntea ASF trebuie numită o persoană care să aibă pregătire profesională şi statură morală, pentru că situaţia acestei instituţii este “extrem de dificilă”, informează Mediafax.

Întrebat în legătură cu faptul că la 1 aprilie trebuie numit noul şef al ASF, dacă PSD va face o propunere, Ponta a răspuns: “Nu ştiu să vă răspund. Cred că trebuie o persoană care să aibă şi pregătirea profesională şi statura morală pentru că situaţia de la ASF este extrem de dificilă şi va fi o poziţie extrem de grea”.

Plenul Parlamentului va decide, prin vot, cel târziu în 3 aprilie cine îi va înlocui la conducerea ASF pe fostul preşedinte Dan Radu Ruşanu, precum şi pe Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliului ASF, a anunţat, luni, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

El a făcut aceste declaraţii la finalul şedinţei Birourile Permanente reunite, în care membrii conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat act de demisia celor doi din funcţiile pe care le deţineau la ASF.

Comisiile pentru buget, finanţe şi Comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor sunt cele care, potrivit legii, îi vor audia pe viitorii candidaţi.

“Am transmis către comisiiile prevăzute în Regulamentul şi în legea de funcţionare pentru a pregăti şi a audia candidaţii, pentru că este vorba despre un termen imperativ de 30 de zile, care se epuizează pe data de 3 aprilie. Am solicitat ca până pe data de 24 martie să fie depuse aceste rapoarte. Aceasta presupune ca în perioada respectivă grupurile politice să se consulte şi să-şi facă negocierile obişnuite, după care să se procedeze la audieri, să fie depus pe data de 24 raportul în ambele situaţii, urmând ca în Birourile Permanente reunite să stabilească data dezbaterii în plen şi nominalizări, prin vot, a celor care să îndeplinească această funcţie”, a spus el.

Preşedintele interimar al ASF, Daniel Dăianu, a anunţat, miercuri, că Dan Radu Ruşanu a demisionat de la conducerea ASF.

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă