30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportPonta, despre Bacalaureatul din 2011: Dacă ar fi participat Igaş, Boc şi...

Ponta, despre Bacalaureatul din 2011: Dacă ar fi participat Igaş, Boc şi Băsescu, ar fi picat

Preşedintele PSD Victor Ponta a comentat, duminică, la Realitatea TV, situaţia rezultatelor de la Bacalaureatul de anul acesta, apreciind că a fost o “terapie de şoc” pentru copii şi că dacă ar fi participat la examen Traian Igaş, Emil Boc şi Traian Băsescu, aceştia ar fi “picat”.

“Cred că este o terapie de şoc care, în acest moment, este şi greşită şi nedreaptă. Nu cred că scopul unui sistem de educaţie este să dovedească ce răi sunt copiii sau tinerii, ci dimpotrivă să-i educe cât mai bine. Din moment ce în ultimii ani nu ai făcut decât să dai afară profesori, să reduci investiţiile, practic să tai tot ceea ce investeai în educaţie, este foarte greu să ai rezultate bune. E nedrept pentru că e normal să vrei să ai o calitate mai bună a şcolii, însă nu te trezeşti aşa deodată, brusc, să ataci o jumătate dintr-o generaţie, punând nişte standarde şi având nişte aşteptări pe care nu le-ai avut de la alţi oameni”, a analizat Victor Ponta situaţia examenului de Bacalaureat de anul acesta.

În acest sens, el a spus că Emil Boc, Traian Igaş şi Traian Băsescu nu ar fi luat examentul de Bacalaureat dacă ar fi participat. “Sunt convins că la Bacalaureatul de anul acesta dacă ar fi participat oameni cunoscuţi, domnul Igaş, domnul Boc, domnul Băsescu, ar fi fost în mod sigur în partea celor care au picat. Repet, cred că este o terapie de şoc greşită, nedreaptă şi cred că ar trebui să gândim cu mai multă minte ceea ce vrem să facem cu sistemul de învăţământ şi cu tinerii noştri”, a completat el.

Ponta a mai susţinut că nu copiii sunt vinovaţi de rezultatele obţinute, ci sistemul “şi cei care au venit acum” care “greşesc foarte tare”. “Cred că această demisie (n.r. , a lui Danile Funeriu, ministrul Învăţământului) s-ar impune astăzi pentru că avem jumătate, nu doar din copii, ci jumătate din părinţii acelor copii care, în acest moment, simt un sentiment de revoltă şi de nemulţumire la adresa celui care răspunde în numele sistemului pentru ceva care s-a organizat greşit. Mai departe, sigur că nu este suficientă schimbarea unui om, ci este necesară schimbarea unei concepţii despre şcoală”, a mai spus liderul PSD despre o eventuală demisie a lui Funeriu din funcţia de ministrul al Învăţământului.

Rezultatele parţiale nu pot crea o imagine de ansamblu asupra gradului de promovabilitate a examenului de Bacalaureat, din sesiunea iunie-iulie, centralizarea finală urmând să se facă la sfârşitul zilei de duminică, au declarat, pentru NewsIn, reprezentaţii Ministerului Educaţiei.

“Mai sunt încă de deschis lucrări, de afişat note. Rezultatele afişate parţial nu pot crea o imagine clară şi corectă asupra gradului de promovabilitate. Dacă cea mai mare parte a notelor afişate până în prezent provin de la liceele unde rezultatele sunt dezastruoase, atunci procentul parţial de promovabilitate rezultat este pe măsură. Cel mai corect este să aşteptăm până la finalul zilei, când se va face centralizarea finală pentru a avea o imagine corectă”, au mai spus reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Rezultatele obţinute de absolvenţii claselor a XII-a la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2011, vor fi afişate duminică, la toate centrele de examen din ţară, iar rezultatele finale, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi anunţate pe 8 iulie.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă