11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPonta: Băsescu ar trebui să stea în aceeaşi celulă cu Vîntu

Ponta: Băsescu ar trebui să stea în aceeaşi celulă cu Vîntu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a comentat, luni, după o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu spunând că, din punct de vedere politic, acesta ar trebui să rămână în arest şi că, împreună cu acesta, în celulă ar trebui să stea şi preşedintele Traian Băsescu, scrie realitatea.net.

“Strict juridic, nu pot să comentez pentru că nu ştiu ce e în acel dosar. Strict politic, dacă mă întrebaţi pe mine, nu cred că domnul Vântu ar trebui eliberat, cred că domnul Băsescu ar trebui să stea în aceeaşi celulă cu domnul Vântu. Au foarte multe lucruri să-şi spună, se cunosc foarte bine, de foarte mult timp şi cred că pentru România ar fi o perioadă bună de timp în care cei doi ar sta împreună, iar noi am putea să scoatem România din criză”, a spus Victor Ponta, informează NewsIn.

Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au fost arestaţi preventiv, pe 10 septembrie, pentru 29 de zile, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în dosarul fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor. Decizia de arestare a fost atacată cu recurs de avocaţii celor trei, imediat după pronunţare.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă