17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportPetre Roman: Fiecare liberal care candidează la alegeri trebuie să cotizeze

Petre Roman: Fiecare liberal care candidează la alegeri trebuie să cotizeze

Fostul premier Petre Roman, candidat PNL într-un colegiu din Braşov, a declarat, luni seara, la Digi24, că fiecare liberal care a vrut să intre în cursa pentru alegerile parlamentare a trebuit să cotizeze la partid cu câte 2.500 de euro, el precizând că a apelat la sponsori, potrivit Mediafax.

Banii vor fi folosiţi în campania partidului la nivel naţional, a adăugat Roman.

Invitat la emisiunea “Imparţial”, difuzată de Digi24, Petre Roman a recunoscut că a apelat la sponsori pentru a-şi finanţa participarea la alegerile din 9 decembrie.

Pentru fostul prim-ministru contribuţia financiară a candidaţilor este un lucru firesc, având în vedere că o campanie electorală presupune apariţii
în mass-media, promovare outdoor, cheltuieli legate de echipele de voluntari.

“A fost o cheltuială cu garanţia, pe care am dat-o din buzunar. E vorba de garanţia cerută de lege şi de cea cerută de partid pentru cheltuielile generale. E o chestiune cât se poate de transparentă. Ştiu că toate partidele au nevoie de o sumă de bani pentru ceea ce înseamnă campania la nivel naţional”, a spus Petre Roman.

Acesta a dezvăluit că, în cazul Partidului Naţional Liberal, suma pe care candidaţii în alegeri au trebuit să o achite a fost de 2.500 de euro.

“E nevoie şi de sponsori. Eu mă găsesc într-o situaţie avantajoasă, aceea de a apela la oameni pe care-i cunosc şi care vor să mă vadă în Parlamentul
României, nu pentru interes strict personal”, a adăugat fostul premier.

Acesta a mai spus că sunt candidaţi care fac cheltuieli care nu pot fi mărturisite, dar că el nu se numără printre aceştia.

Fostul premier Petre Roman care candidează din partea PNL pentru un loc de deputat în Braşov menţionează în declaraţia de avere o singură locuinţă în Voluntari, trei maşini, tablouri de 20.000 de euro, precum şi 48.000 de euro şi 68.000 de dolari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În declaraţia de avere depusă la sediul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Braşov în 24 octombrie, Petre Roman menţionează că are o locuinţă de 202 metri pătraţi în Voluntari, cumpărată în anul 2010.

El precizează că nu deţine niciun teren, dar are trei maşini, o Honda şi o Lancia din 2006, precum şi un Land Rover, cumpărat în 2011.

Petre Roman a mai declarat bijuteriile soţiei, în valoare de 2.000 de euro, dar şi tablouri de 20.000 de euro.

În bancă, fostul premier are două conturi ambele deschise în 2008, în valoare de 48.000 de euro şi 68.000 de dolari.

La rubrica de “Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate” menţionează că este acţionar cu o cotă de 50 la sută la societatea Ana&Petrus, pe care tot el a împrumutat-o în nume personal cu 100.000 de euro.

Petre Roman, în vârstă de 66 de ani, este în prezent profesor la Universitatea Politehnica Bucureştri şi membru PNL.

Roman va candida pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 8 Bartolomeu – Tractorul – Triaj – Uzina 2, avându-l drept contracandidat pe fostul ministrul al Finanţelor din Guvernul Boc, Gheorghe Ialomiţianu, de la PDL, care candidează pentru al doilea mandat de deputat.

În acelaşi colegiu vor mai candida Geczi Gellert, viceprimarul municipiului Săcele (UDMR), Eugen Telişcă (PRM), Dumitru Buţan (PPDD) şi Romeo-Vasile Paşcu (PER).

Cele mai citite

A omorât sau nu, cu mașina, baronul Horia Teodorescu un om la Măcin-Tulcea

Baronul PSD Horia Teodorescu candidează pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, dar nici până astăzi nu a clarificat evenimentul...

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă