21.7 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSportPatru funcționari publici, găsiți incompatibili de ANI

Patru funcționari publici, găsiți incompatibili de ANI

Patru funcționari publici au fost găsiți incompatibili de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Cei patru sunt: șefa Direcției de Asistență Socială Neamț, șeful direcției Finanțe Publice Cluj, un inspector de la Finanțe Publice în Teleorman și o funcționară de la Casa de Asigurări de Sănătate București. 

Astfel, Cristina Păvăluță, directoarea generală a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada aprilie 2013 – ianuarie 2015, ca urmare a deținerii simultane a funcției de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și funcția de membru în consiliul de administrație al unei societăți de interes local, la care consiliul local Piatra Neamț este acțioar majoritar, cu o cotă de participare la capitalul social/beneficii de 69,51%.

Șeful Direcției Generale Regionale a Finațelor Publice Cluj-Napoca, Parasca Constantin, se află în stare de incompatibilitate din noiembrie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția publică de director, și funcția de administrator, membru în consilul administrației al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat.

Potrivit ANI, Păvăluță Cristina și Parasca Constantin Cristian au încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din legea nr. 161/2003, potrivit cărora: „[…] Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunetrate […] în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public […]”.

Inspectorul în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman, Ene Petruș,  s-a aflat în stare de incompatibilitate din octombrie 2012 până în aprilie 2014, pentru deținerea simultană cu funcția publică de inspector asistent cu funcția de consilier local în cadrul consiliului local al comunei Plosca, județul teleorman. 

Tăvărlau Gigi-Simona, funcționar public în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, s-a aflat în stare de incompatibilitate din mai 2010 până în ianuarie 2014, cât și din iulie 2014 până în prezent, pentru deținerea funcției de director financiar contabil al Spitalului de clinic de psihiatrie Alexandru Obregia din București, simultan cu cea de funcționar public.

Ene Petruș și Tăvălaru Gigi-Simona au încălcat dispozițiile articolului 94, alineaturile (1) și (2), din legea 161/2003, potrivit cãrora „Calitatea de funcționar public este incompatibilã cu orice altã funcție publicã decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publicã. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfãșura alte activitãți, remunerate sau neremunerate, dupã cum urmeazã […] în cadrul autoritãților sau instituțiilor publice”, informează ANI.

Astfel, persoanele aflate în stare de incompatibilitate sunt decăzute din dreptul de a exercita o funcție sau o demnitate publică pentru o perioadă de trei ani, de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică sau a încetării de drept a mandatului. 
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă