16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportOvidiu Tender, datorie de peste 140.000 de lei către CJ Tulcea

Ovidiu Tender, datorie de peste 140.000 de lei către CJ Tulcea

Consiliul Județean (CJ) Tulcea are de recuperat 144 000 de lei de la una din firmele omului de afaceri Ovidiu Tender, pentru combustibilul neplătit, consumat în urmă cu aproape doi ani pentru cursele aeriene efectuate de pe Aeroportul internațional Delta Dunării. Tender este condamnat la închisoare pentru înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, scrie Agerpres. 

“Imediat și chiar înainte de a se declara falimentul Fly România, noi i-am somat asupra sumelor care erau de plată, în total 174.000 de lei. Aceștia nu au achitat decât 30.000 de lei. Cu cealaltă sumă ne-am adresat instanței, am câștigat procesul și ne-am înscris la masa credală”, a declarat miercuri, în timpul ședinței extraordinare a CJ, directorul Aeroportului internațional Delta Dunării, Constantin Albu.

El a mai spus că firma omului de afaceri Ovidiu Tender este singura datornică a unității aflată în subordinea CJ, însă aceeași situație s-a înregistrat și în cazul celorlalte două aeroporturi din România care au avut relații contractuale cu Fly România.

“Am discutat cu colegii din Timișoara și București și toți suntem în aceeași situație. Nu știu nimic însă despre contractele încheiate de aceeași firmă cu aeroporturile idn străinătate”, a mai spus directorul Albu.

Reprezentantul Aeroportului internațional Delta Dunării a răspuns astfel interpelării adresate în plenul ședinței CJ de către reprezentantul PNL, Nicolae Chichi, care a adus în atenție și situația persoanelor fizice păgubite de firma fostului om de afaceri.

“În ceea ce privește despăgubirea pasagerilor care au achiziționat bilete pentru cursele aeriene anulate de firma respectivă, cred că cel mai bine este ca păgubiții să se constituie într-o asociație pentru a-și recupera datoriile”, a menționat vicepreședintele CJ, Vasile Strat.

Consilierii județeni tulceni au aprobat, miercuri, rectificarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli al județului Tulcea pentru anul în curs, precum și rectificarea bugetului Aeroportului internațional Delta Dunării, ambele hotărâri fiind votate în unanimitate.

După aproape 21 de ani de întrerupere, compania Fly România a efectuat pe data de 16 mai 2014 primul zbor inaugural pe ruta București-Tulcea, anunțând începerea curselor internaționale regulate în sezonul estival. Proiectul societății lui Tender a fost anulat însă la un interval de câteva luni, mai mulți tulceni reclamând că nu au primit despăgubiri în urma anulării curselor aeriene pentru care cumpăraseră bilete de avion.

Pe 8 iunie 2015, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel București la 12 ani și șapte luni închisoare în dosarul RAFO-Carom, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată fiind înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de crimă organizată, spălare de bani și spălare de bani în formă continuată.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă