17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportOrdonanța 9, care elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, a...

Ordonanța 9, care elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, a primit avizul favorabil al Senatului

Ordonanța 9, care elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, precum şi sancţiunile prevăzute în Legea finanţelor publice, a primit, marți, raportul favorabil al Senatului, informează Agerpres.

OUG 9/2017 conţine un articol prin care se suspendă până la 1 ianuarie 2018 o serie de prevederi referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Printre acestea se află şi obligativitatea ca sumele angajate prin Legea bugetului să nu poată fi depăşite de către ordonatori, iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete să se facă numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Opoziţia a criticat această măsură, iar PNL a depus în Senat un amendament prin care aceste derogări să fie eliminate. Amendamentul, susţinut de USR şi PMP, a fost însă respins, cu doar 4 voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, precum şi o abţinere.


Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței 6/2-17, care prevede stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a cerut adoptarea unui amendament prin care să fie majorate salariile angajaţilor instituţiilor din domeniul mediului, însă şi acest amendament a fost respins, în favoarea sa exprimându-se doar PNL şi PMP, precum şi senatorul ALDE Sorin Cîmpeanu.

Legea de aprobare a OUG 9 va ajunge la votul final al Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că formaţiunea pe care o conduce a depus o solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru audierea în Parlament, pe 6 martie, a prim-ministrului Sorin Grindeanu în legătură cu ordonanţele de urgenţă 6 şi 9 care, în opinia liberalilor, sunt la fel de grave precum OUG 13, dar cu impact economic.

Luni, liberalii au solicitat audierea în Parlament a premierului Sorin Grindeanu, pe tema Ordonanței 6 și a Ordonanței 9, pe motiv că cele două acte normative sunt „la fel de grave precum OUG 13, dar cu impact economic”.

„Am luat decizia audierii în Parlament a premierului Grindeanu pe cele două ordonanțe economice — Ordonanța 6 și Ordonanța 9, la fel de grave precum Ordonanța 13, dar cu impact economic. Din nefericire, s-a trecut peste o decizie a Guvernului care transformă bugetul statului într-un buget pentru huzurul clientelei politice și credem că este obligatoriu în Parlament ca premierul Grindeanu să răspundă în fața parlamentarilor cu privire la acest arbitrariu care se stabilește în cheltuirea banului public prin cele două ordonanțe. (…) Am depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților solicitarea noastră de audiere (n.r. — în data de 6 martie), la <<Ora primului-ministru>>, pentru audierea premierului Grindeanu”, a spus Raluca Turcan, la Parlament, după ședința Biroului Politic Național.



 

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă