Mult asteptata sedinta a coalitiei majoritare de 22 de consilieri ai CJ Vrancea, dintr-un total de 33, nu a mai avut loc. Aceasta deoarece toti cei trei reprezentanti ai PC au pus conditii inacceptabile, chiar in ziua sedintei, colegilor lor de la PNL si PD pentru a vota alaturi de acestia debarcarea baronului pesedist de Vrancea. Astfel, Sorin Vornic – presedinte al PC, Horia Furtuna – vicepresedinte al CJ, si Gheorghe Vasile le-au cerut colegilor de coalitie un post de subprefect al judetului pentru colegul lor Manole Merchea, un alt post de vicepresedinte al CJ, precum si retragerea plangerii formulate de Guvernul Romaniei in dosarul "Agroind”. Intr-o incercare de mediere a diferendelor de la CJ Vrancea, consilierii Aliantei D.A. l-au sunat timp de mai multe ore pe presedintele PC, Dan Voiculescu, pentru ca acesta sa-i determine pe oamenii sai din teritoriu sa se tina de cuvant. Numai ca Voiculescu a avut toate telefoanele inchise. O noua sedinta a fost convocata de cei 22 pentru 26 septembrie, cand se spera debarcarea lui Oprisan daca dorintele conservatorilor vor fi indeplinite intru totul. In caz contrar, alegerile locale anticipate se vor petrece in aceasta toamna.