20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportNovak Djokovic: Roger Federer e probabil cel mai bun jucător din istorie

Novak Djokovic: Roger Federer e probabil cel mai bun jucător din istorie

“Joacă cu atâta uşurinţă şi are un talent natural cum nu s-a văzut niciodată. Este foarte eficace. Chiar şi atunci când, în sensul fizic, nu mai poate concura cu tinerii, el compensează prin jocul său”, a afirmat Djokovic, cita de portalul croat Jutarnji.

“Nu m-ar surprinde dacă s-ar afla printre cei mai buni şi anul viitor”, a transmis campionul sârb.

Federer, locul 4 ATP, care anul acesta va împlini 39 de ani, şi-a anulat sezonul, după ce a suferit o operaţie la un genunchi, în luna februarie, urmând să revină în 2021.

“Oamenii dezbat adesea cine este cel mai mare din toate timpurile. Şi este greu de comparat”, a declarat Djokovic.

“De exemplu, (Bjorn) Borg a câştigat 11 titluri de Mare Şlem şi s-a retras la 26 de ani. Dacă ar mai fi jucat cinci sau zece ani, unde ar fi fost? Şi, în plus, ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi jucat cu racheta de lemn?”, a mai spus Novak Djokovic.

Federer are în palmares 20 de Grand Slam-uri, urmat de Rafael Nadal – 19 şi Djokovic – 17.

Djokovic s-a referit, totodată, şi la fotbalistul Luka Modric, de la Real Madrid, născut la Zadar, despre care a afirmat că este unul dintre cei mai buni jucători din lume şi “un magician al balonului”.

“Să câştigi Balonul de Aur în epoca lui Messi şi Cristiano Ronaldo este ceva grozav. Rezultatele sale sunt eterne”, a mai spus Djokovic.

Djokovic participă în acest weekend la Zadar (Croaţia) la a doua etapă a circuitului regional Adria Tour, pe care îl organizează în scopuri caritabile şi care a debutat săptămâna trecută la Belgrad.

Cele mai citite

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României. „Cu bucurie în suflete, celebrăm Ziua Independenței Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă