14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportNegocieri DIFICILE la nivelul USL, privind alocarea MINISTERELOR CHEIE şi a vicepremierilor...

Negocieri DIFICILE la nivelul USL, privind alocarea MINISTERELOR CHEIE şi a vicepremierilor – surse

Negocierile la nivelul USL privind alocarea ministerelor în viitorul Guvern al USL au generat nemulţumiri între liderii PSD şi PNL, portofoliile în dispută fiind pe de o parte ministerele economice, respectiv ministerul Finanţelor şi al Bugetului, precum şi ministerul Apărării şi cel al Internelor.

Surse din cadrul USL au declarat, pentru MEDIAFAX, că negocierile de la nivelul USL au ajuns la un impas în momentul în care s-ar fi ajuns la discuţiile asupra ministerelor economice. Pe de o parte, social-democraţii ar insista asupra obţinerii ministerului de Finanţe şi al Fondurilor Europene, pe care le-ar viza şi liberalii pentru Varujan Vosganian şi Ramona Mănescu. Pe de altă parte, o altă discuţie dificilă vizează ministerul Bugetului, care va coordona alocările bugetare.

De asemenea, un alt “punct fierbinte” al discuţiilor din ultimile zile a privit ministerele Apărării şi Internelor. De o parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar fi solicitat ca Apărarea să fie alocată liberalilor pentru Corneliu Dobritoiu, în timp ce Radu Stroe ar fi insistat să rămână titular la ministerul de Interne. De partea cealaltă, social-democraţii ar fi cerut ca MApN să revină PSD în contul liderului UNPR, Gabriel Oprea, căruia i s-ar promis acest protofoliu în momentul constituirii Alianţei de Centru Stânga, conform surselor citate. În acest sens, social-democraţii ar fi argumentat că PNL nu poate să obţină ambele “ministere de forţă” de vreme ce Stroe este favorit la Interne. Liderul UNPR ar fi refuzat inclusiv o funcţie de vicepremier, discutată iniţial, care privea o poziţie fără portofoliu, dar care coordona activităţile MApN şi MAI.

Funcţiile de vicepremier au mai generat discuţii asupra domeniilor care vor fi acoperite, dar şi a numărului de demnitari care să ocupe aceste poziţii. Pe de o parte, PSD ar dori păstrarea unei funcţii de vicepremier care să se ocupe de Finanţe, în timp ce PNL şi PC doresc câte o poziţie de vicepremier care să ofere o contrapondere la poziţia de premier şi vicepremier ce ar fi deţinute de social-democraţi, au mai declarat surse din PNL.

În acelaşi timp, eventuala cooptare a UDMR la guvernare a stârnit reacţii asupra algoritmului care ar urma să se aplice în acest caz. “În cel mai rău caz putem accepta, la limită, UDMR la guvernare pe portofoliile PSD, în condiţiile în care noi împărţim cu PC”, iar conservatorii ar trebui să primească două ministere, a declarat unul dintre liderii PNL, care s-a arătat reticent ca formaţiunea maghiară să obţină şi un portofoliu de vicepremier.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă