19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMiza renunţării lui Băsescu

Miza renunţării lui Băsescu

Alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale pot fi sincronizate doar dacă preşedintele Traian Băsescu renunţă la doi ani de mandat, nu la un an. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla numai dacă opoziţia acceptă modificările la Constituţie dorite de şeful statului.

 

Când s-a referit, luni seara, la recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, chiar şi cu preţul renunţării la o parte din mandat, preşedintele Traian Băsescu nu a făcut decât să reia o idee lansată în octombrie 2009. Adică, înainte de a fi câştigat cel de-al doilea mandat. Atunci, într-o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social, şeful statului spunea că ar fi dispus să renunţe la doi ani dintr-un viitor mandat al său pentru ca până în 2012 să fie revizuită Constituţia. „Suntem într-un fals total, pentru că alegerile prezidenţiale le duc tot partidele. Candidatul la preşedinţie nu poate umbla aşa năuc prin ţară, cu traista în băţ şi să spună «Alegeţi-mă!»”, spunea Traian Băsescu, în 2009.

De altfel, varianta renunţării la un singur an de mandat, preluată şi comentată ieri de politicieni, este contrazisă şi de cifre. Cum alegerile parlamentare au loc în 2012, iar cele prezidenţiale ar trebui să fie în 2014, renunţarea la un singur an de mandat nu duce la sincronizarea scrutinelor. Iar „împingerea” alegerilor parlamentare până în 2013 este practic imposibilă. „Nu există posibilitatea extinderii mandatului Parlamentului dincolo de limitele constituţionale. Cuplarea alegerilor se poate realiza doar prin demisia şefului statului şi organizarea de alegeri anticipate”, a explicat pentru RL profesorul doctor Ioan Stanomir, fost şef al Comisiei prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România.

Negocierea începe de la proiectul Guvernului

Pentru recuplarea celor două feluri de alegeri trebuie modificată Constituţia, iar preşedintele Traian Băsescu vrea ca prilejul să fie folosit pentru a fi operate şi alte modificări, inclusiv cele rezultate din referendumul din noiembrie 2009. Numai că parlamentarii puterii nu sunt suficient de numeroşi pentru a putea adopta un proiect de revizuire fără ajutorul opoziţiei. Pentru a se ajunge ca proiectul să fie votat de 66% din senatori şi deputaţi, puterea trebuie să ducă negocieri dure cu opoziţia. Iar renunţarea preşedintelui la doi ani de mandat reprezintă practic un indiciu până unde se poate merge cu negocierea. Aceasta în condiţiile în care şi opoziţiei îi surâde ca alegerile prezidenţiale să aibă loc în acelaşi timp cu parlamentarele. Atât din raţiuni economice (costuri mai mici), cât şi dintr-un calcul politic (nu ar mai fi nevoiţi să suplinească lipsa candidatului-locomotivă la preşedinţie cu propuneri de premieri, aşa cum s-a întâmplat în 2008).

De partea cealaltă, preşedintele Traian Băsescu şi-ar dori să fie operate mai multe modificări, concentrate de altfel în proiectul de revizuire aprobat de Guvernul Boc acum aproape un an. În acesta găsim: o singură Cameră a Parlamentului (numită Camera Reprezentanţilor), maximum 300 de parlamentari şi obligaţia ca aleşii să se pronunţe asupra învestirii unui guvern în termen de 10 zile (pentru a se evita cazuri precum Cabinetul Liviu Negoiţă). Tot în proiectul Guvernului figurează ca, în cazul suspendării preşedintelui, avizul Curţii Constituţionale să fie obligatoriu, şi nu consultativ. Apoi, sunt şi propunerile de modificare prezentate de preşedintele Băsescu, duminică seară, liderilor PDL. Este vorba de: posibilitatea dizolvării Parlamentului dacă Legislativul l-a suspendat pe preşedinte, iar populaţia nu l-a demis prin referendum (situaţia din 2007), dar şi de stipularea clară în Constituţie a unui deficit bugetar de maximum 3%.

Şanse mici pentru revizuire până în 2012

Chiar dacă puterea şi opoziţia ar reuşi să ajungă la un compromis, procedura revizuirii Constituţiei este greoaie şi de lungă durată. Concret, proiectul de revizuire trebuie adoptat de fiecare Cameră separat (cu cel puţin două treimi din voturi), iar dacă nu se ajunge la un consens forma se va tranşa într-o şedinţă comună, prin votul a cel puţin 75% din numărul total al parlamentarilor. Apoi, revizuirea Constituţiei trebuie aprobată prin referendum, care este valabil doar dacă se prezintă la vot jumătate plus unu dintre români.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă