15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportMinistrul Transporturilor: Lucrările din Master Plan vor aduce muncitori români acasă

Ministrul Transporturilor: Lucrările din Master Plan vor aduce muncitori români acasă

Lucrările la autostrăzile incluse în Master Plan ar putea determina românii care lucrează în străinătate să revină în țară crede ministrul Rus, după ce a aflat că un milion de portughezi au revenit în ţara natală, în 2000, pentru a lucra în infrastructură, conform Mediafax.

"La discuţiile pe care le-am avut cu un grup mare de companii, unul dintre conducătorii acelei companii, după ce i-am arătat Master Planul, mi-a explicat următorul lucru: «Domnule ministru, în urmă cu 12-13 ani, lucram în Portugalia. Şi portughezii erau, vreun milion jumate-două milioane, la căpşuni sau ca fierar-betonişti în toată Europa. În momentul în care au început (lucrările – n.r.), s-au întors acasă un milion de portughezi din forţa activă de muncă»", a relatat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Citește și: Rus dă asigurări că Master Planul de Transport va fi aprobat săptămâna viitoare

El a apreciat astfel că, dacă România va începe lucrările de construcţie prevăzute în Master Plan-ul de transport, foarte mulţi dintre românii care în prezent lucrează ca fierar-betonit sau dulgher în alte state europene vor reveni în ţară, pentru un salariu mai mare sau în "condiţii rezonabile".

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,58 miliarde euro fără TVA.

În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă