14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportMinisterul Muncii cere clarificări cu privire la restricţiile din Spania care se...

Ministerul Muncii cere clarificări cu privire la restricţiile din Spania care se aplică retroactiv

Ministerul Muncii a cerut clarificări cu privire la restricţiile de pe piaţa muncii din Spania aplicate retroactiv românilor care au avut în trecut contract de muncă pe teritoriul acestei ţări, dar care la 22 iulie nu erau înscrişi ca persoane în căutarea unui loc de muncă, relatează NewsIn.

“Ministerul Muncii a luat act de sesizările românilor din Spania şi de scrisoarea trimisă de preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Daniel Tecu. Înţelegem că, după data de 22 iulie, există trei situaţii din Regulament care încă sunt neclare şi pot duce la situaţii de abuz”, spun reprezentanţii Ministerului.

Prima situaţie se referă la situaţia copiilor familiilor de români, care au împlinit de curând 18 ani şi vor să se angajeze, dar li se cere acum permis de muncă.

“Precizăm că ataşatul nostru de muncă în Spania s-a întâlnit în această dimineaţă cu un consilier al secretarului de stat, Anna Terron. Înca din iulie, secretarul de stat a precizat că această instrucţiune este neclară şi a promis că vor încerca să o remedieze. Potrivit legislaţiei europene, membrii de familie trebuie protejaţi, în cazul în care familiile se află pe teritoriul Spaniei de cel puţin trei”, mai spun cei de la Ministerul Muncii.

O altă situaţie este cea a studenţilor români din Spania, care doresc să se angajeze. Potrivit celor de la Ministerul Muncii, numărul de înregistrare al străinului nu este similar cu dreptul de muncă nici în cazul studenţilor, nici in cazul altor români. Prin urmare, studenţii sau alţi români care se află legal pe teritoriul Spaniei sunt rezidenţi cu NIE (număr de identificare a străinilor), dar care nu sunt înregistraţi la biroul de Securitate Socială sau nu figurează în căutarea unui loc de muncă sau în şomaj, au nevoie de un permis de muncă, chiar dacă sunt rezidenţi în Spania.

Cea de-a treia situaţie care, potrivit asociaţiei FADERE, ar fi neclară, este cea a românilor autonomi. Este vorba aici, în special, de românii care lucrează în construcţii sau în agricultură şi care îşi plătesc singuri toate cotizaţile la stat. Mulţi dintre aceştia obişnuiesc să îşi retragă actele de la oficiile de muncă pe perioada vacanţei, ca să nu mai achite taxe. Precizăm că aceşti români nu sunt vizaţi. În cazul lor, lucrurile trebuie să fie foarte clare. Se înscriu din nou la biroul de securitate socială şi îşi pot exercita dreptul de muncă”, mai spun reprezentanţii Ministerului.

Ministerul Muncii le recomandă românilor care se consideră nedreptăţiţi să sesizeze cazurile la Ambasada României în Spania.

Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) susţine că noile restricţii de pe piaţa spaniolă a muncii îi vizează, în ciuda asigurărilor că nu se aplică retroactiv, pe toţi românii care nu sunt înscrişi în registrele oficiilor de muncă, adică pe aproape jumătate dintre românii din Spania.

Toţi românii din Spania care au avut un loc de muncă şi l-au pierdut şi care nu s-au prezentat în decurs de 15 zile la Oficiul de muncă pentru a spune că este în căutarea unui loc de muncă, cât şi cei care nu au revenit la fiecare trei luni pentru a reînnoi această situaţie, au pierdut total dreptul de muncă în Spania, susţine FADERE.

Organizaţia reamineşte, în context, că înscrierea în registrele de muncă este opţională, însă acest drept se pierde automat dacă situaţia unei persoane care s-a înscris nu este actualizată la un interval de trei luni.

FADERE susţine că, deşi în Buletinul Oficial din 22 iulie în care sunt publicate restricţiile de muncă pe piaţa Spaniei pentru români se spune că ele vor fi aplicate la fel ca în perioada 2007-2009, Oficiile de muncă au primit un regulament prin care măsura îi include pe toţi românii care nu sunt înscrişi în registrele de muncă.

De asemenea, atrage atenţia FADERE, măsura îi va afecta şi pe toţi românii care au plecat în vacanţă în România (neavând actualmente un loc de muncă în Spania – n.r.) şi care intenţionează să se întoarcă şi să lucreze în Spania. Foarte mulţi români, în perioada de vară, pleacă în ţară şi se şterg din registrele oficiilor de muncă ca să nu platească o cotizaţie pe perioada concediului, precizează FADERE.

Organizaţia mai spune că a trimis ieri un mesaj în care a rugat Ministerul Muncii din România să schimbe “mesajul eronat” publicat pe www.madrid.mae.ro în care se lasă să se înţeleagă că restricţiile nu îi vor afecta pe cei care sunt veniţi înainte de 22 iulie 2011.

Cele mai citite

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...

Aproape 900 de noi cazuri de rujeolă în România, în ultima săptămână! Un bărbat a fost răpus de boală

În ultima săptămână, în România s-au înregistrat 872 de cazuri noi de rujeolă și un deces, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate...

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...
Ultima oră
Pe aceeași temă