14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportPatriarhul Daniel, solidar cu familiile copiilor din Argeș

Patriarhul Daniel, solidar cu familiile copiilor din Argeș

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, miercuri, un mesaj către familiile copiilor din judeţul Argeş, care au decedat în ultimele zile, informează Agerpres.

“Am aflat cu durere despre trecerea din această viaţă a celor trei prunci din judeţul Argeş şi ne îngrijorează evoluţia stării de sănătate a celorlalţi copilaşi internaţi încă în spital. În aceste momente foarte grele pentru familiile îndoliate şi îndurerate, ne rugăm ca Dumnezeu să odihnească în iubirea Sa veşnică sufletele copilaşilor decedaţi. Totodată, ne rugăm pentru însănătoşirea celor bolnavi. Suntem alături de familiile întristate ale copilaşilor pe care le încredinţăm de întreaga noastră compasiune, ajutându-le financiar, prin intermediul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, şi îndemnându-le să îşi păstreze credinţa şi speranţa, prin rugăciune. De asemenea, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ajute pe medici în nobila şi dificila lor misiune de salvare a vieţii celor aflaţi în stare critică”, potrivit unui mesaj transmis de biroul de presă al Patriarhiei Române.

Citește și: Câți copii cu sindromul hemolitic-uremic mai sunt internați la Spitalul Marie Curie

Trei copii au murit, în ultimele zile, la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, ca urmare a îmbolnăvirii acestora. Mai mult, 42 de copii cu forme ușoare și medii ale bolii diareice sunt internați în spitalele din Argeș. Șapte copii cu sindromul hemolitic-uremic mai sunt internați la Spitalul ”Marie Curie”. Dintre aceștia, trei sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă, unde li se face dializă, însă ei nu necesită ventilație mecanică. Alți patru se află la secția de Nefrologie, iar starea lor de sănătate este bună, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Spitalului, Denis Stănescu. 

Citește și:42 de copii, internați în spitalele din Argeș, cu forme uşoare şi medii ale bolii diareice

 

 

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă