18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMazăre: E nevoie de o nouă Revoluţie

Mazăre: E nevoie de o nouă Revoluţie

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, susţine că, în cazul în care actuala Putere nu poate fi schimbată prin măsuri democratice, prin alegeri anticipate, atunci ar fi nevoie de o nouă revoluţie, iar preşedintele PSD, Victor Ponta, îl susţine, informează Mediafax.

Mazăre, reales marţi seara în funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, s-a prezentat la conferinţa partidului îmbrăcat în costum de militar. El le-a spus colegilor săi că îi îmbracă în militari şi merg să facă Revoluţie în cazul în care celelalte măsuri nu funcţionează.

“Revoluţie înseamnă oameni în stradă, stat în faţă la Cotroceni două – trei săptămâni, o lună, că nu cred că este nevoie de mai mult. Adică, ce am mai făcut acum 20 de ani, dar din păcate n-a ieşit. Întâi alegeri anticipate. Poate nu se poate. Poate blochează Parlamentul, aşa cum au încercat să facă. Dacă blochează Parlamentul şi mergem tot cu Boc şi trecem iarna asta, ştiţi câţi vor veni la revoluţie, ştiţi câţi vor veni în stradă?!”, s-a aventurat Mazăre.

La rândul său, Victor Ponta a preluat puţin din atitudinea revoluţionară a lui Radu Mazăre şi la începutul discursului şi-a pus pe cap o şapcă verde cu o stea roşie în frunte, pe care a mărturisit că o are din China.

“Ştiam că vin la Radu Mazăre şi voiam să vă arăt că vin pregătit. E din China, nu din Cuba. O să mai dovedesc şi în alte ocazii că am sânge, nu, că aşa a zis Radu că ne trebuie un preşedinte cu sânge”, şi-a explicat gestul Victor Ponta.

El a precizat că actuala Putere se comportă ca o armată de ocupaţie şi doar presiunea populară i-ar mai putea stârni teamă.

“Îmi place apelul la revoluţie, dar îmi cunosc ţara şi poporul destul de bine ca să ştiu că toţi vor spune mergeţi la revoluţie, daţi-l jos pe Băsescu şi după aia venim şi noi. Aşa încât eu mă bazez pe dumneavoastră în această bătălie şi mă bazez că după ce o să-l omorâm pe Băsescu o să vină toată lumea alături de noi şi de fapt toţi o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu”, a mai afirmat liderul PSD.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă