9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMaradona a rememorat meciul dintre Argentina și România, de la „Coppa del...

Maradona a rememorat meciul dintre Argentina și România, de la „Coppa del Mondo”

Maradona şi-a amintit faultul comis asupra sa de Iosif Rotariu.

“Acum 30 de ani, împotriva României, a trebuit să obţinem calificarea în faza următoare. Aveau jucători foarte buni, ca Hagi, Lăcătuş, Popescu. Eu aveam un cartonaş galben, iar dacă mai luam unul aş fi fost suspendat pentru următoarea partidă. A fost un meci de mare luptă, foarte fizic, şi cu puţin fotbal. La sfârşitul primei reprize, numărul 5 din echipa României mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În repriza a doua am jucat cu infiltraţii şi nu am putut face mare lucru. Nu aş fi ieşit însă nici în ruptul capului. Îmi amintesc că înaintea meciului Moncho Monzon mi-a spus că vrea să dea gol, iar eu i-am răspuns ca la cornere să atace prima bară, fiindcă acolo voi executa. Şi, slavă Domnului, Moncho a fost acolo unde i-am spus. Din păcate însă, n-am putut să ţinem de rezultat şi ne-au egalat imediat. Am terminat meciul morţi de oboseală şi foarte supăraţi, fiindcă urma să jucăm cu Brazilia, nimic mai puţin”, a scris Maradona.

Fundaşul Pedro Monzon a deschis scorul în minutul 60, iar Gavril Balint a egalat după numai 5 minute. Rezultatul a convenit ambelor echipe, care au acces în optimi de finală, România încheind grupa pe locul 2, iar Argentina, pe poziţia a treia. Câştigătoarea grupei a fost Camerunul, iar echipa URSS a ocupat ultimul loc.

Argentina era campioana en titre, după ce, ghidată de Maradona, a învins Germania, cu 3-2, în finala ediţiei din 1986. Maradona a ajutat echipa “albiceleste” să atingă şi finala Mondialului italian, în care Germania şi-a luat revanşa (1-0).

În optimile CM 1990, România a fost eliminată de Irlanda (0-0 după 120 de minute şi 4-5 la capătul loviturilor de departajare).

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă