11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportMajoritatea memoriilor depuse la Comisia de abuzuri a Camerei vizează justiţia şi...

Majoritatea memoriilor depuse la Comisia de abuzuri a Camerei vizează justiţia şi pensiile

Cele mai multe memorii depuse în 2014 la Comisia de abuzuri a Camerei vizează domeniul justiţiei şi ilegalităţi în domeniul pensiilor şi a relaţiilor de muncă, iar 252 de memorii au fost ale persoanelor aflate în penitenciare, a declarat, miercuri, în plenul Camerei, şeful comisiei, Mircea Man, informează Mediafax.

"În perioada semestrului I din 2014 s-au înregistrat 252 de memorii transmise de către persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate în penitenciarele din România. Dintre acestea, în 23 au fost reclamate organele de urmărire penală ale Poliţiei şi Parchetelor, precum şi magistraţi ai instanţelor judecătoreşti, care în urma efectuării unor anchete şi a rechizitoriilor întocmite incorect, conform petiţiilor, ar fi condamnaţi nelegal şi netemeinic la pedepse privative de libertate", a precizat deputatul Man.

El a mai spus că alte 39 de memorii s-au referit nereguli în activitatea penitenciarelor, la încălcarea prevederilor în vigoare, a ordinelor şi dispoziţiilor Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, menţionând că au fost transmise Ministerului Justiţiei şi Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Man a prezentat, astfel, în plenul Camerei Deputaţilor, raportul de activitate al Comisiei de abuzuri şi petiţii din Camera Deputaţilor

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă