17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportGuvernul A DECIS creşterea TUTUROR SALARIILOR din Sănătate cu 25%

Guvernul A DECIS creşterea TUTUROR SALARIILOR din Sănătate cu 25%

UPDATE 13:49  Executivul a aprobat OUG privind creşterea salariilor din sistemul sanitar cu 25%, măsura urmând să fie aplicată de la 1 octombrie, se arată întru-un comunicat al Guvernului. “Măsura a fost luată de Guvern în scopul creșterii motivării personalului din sistemul public sanitar și, implicit, a stopării migrației cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate“, precizează comunicatul.

De asemenea, se majorează cu același procent, respectiv 25%, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, se mai arată în comunicat.

***

Victor Ponta, premierul României, a declarat la începutul şedinţei de guvern de miercuri că “Începând de la 1 octombrie, 25% în plus pentru toate salariile actuale pentru toată lumea care lucrează în sistem sanitar. Trebuie să găsim o soluţie şi pentru asistenţii sanitari. Trebuie să găsim resursele pentru o creştere a veniturile. Mergem mână în mână cu ministerul Sănătăţii şi cu Casa cu reforma. Atât putem azi, 25% acum, 25% la anul“.

Ponta a mai declarat că trebuie găsită o soluţie în cadrul legii salarizării astfel încât creşterile din sistemul sanitar să meargă în acelaşi ritm cu cele din educaţie şi să nu apară discrepanţe între medici şi profesori, în condiţiile în care “educaţia şi sănătate sunt cele două domenii nu doar de interes şi importanţă naţională, dar care trebuie să meargă împreună”.

De asemenea, şeful Executivului a mai declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptat şi Codul Fiscal. Cât despre problemele de la ROMATAS, premierul a spus că speră să se rezolve şi acestea, mai ales “că ştiţi că nu îmi plac soluţiile de forţă”. Cât despre vizita pe care o va face la Chişinău, premierul a spus că va lua cu el mai mulţi miniştri deoarece “până la urmă suntem Guvernul care a făcut ceva, nu doar am vorbit.”

***

Guvernul ar putea aproba, miercuri, ordonaţa de urgenţă prin care salariile personalului din sectorul medical se vor majora cu 25%, de la 1 octombrie. După întâlnirea de săptămâna trecută cu liderii sindicatelor din distemul sanitar, premierul Victor Ponta anunța că pentru şedinţa de Guvern din 26 august vor fi pregătite atât o ordonanță de urgență privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cât şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor, relatează Mediafax.

Putem, de la 1 octombrie, să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical“, spunea premierul, precizând că vor beneficia de aceste majorări peste 180.000 de angajați din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate. Şi tot săptămâna trecuta premierul Ponta i-a cerut ministrului Sănătăţii, Nicu Bănicioiu, să prezinte Executivului spre aprobare acest act normativ.

 

Premierul mai spunea că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este de aproximativ 1,7 miliarde lei, anual, dar pentru acest an banii vor fi asiguraţi de la bugetul Ministerului Sănătăţii şi din cel al Casei Asigurărilor de Sănătate, economii rezultate în urma implementării cardului de sănătate.

Premierul i-a cerut ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să elaboreze un proiect de lege care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi nu sunt condiţionate, sunt oferite post-tratament şi sunt fiscalizate, astfel încât aceştia să nu mai fie consideraţi funcţionari publici şi anchetaţi penal în cazul primirii unor “contribuţii suplimentare” din partea pacienţilor. Vreau să lămuresc şi să fie foarte clar: medicii nu mai sunt funcţionari prin decizia pe care Guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanţa 2/2014, care i-a scos pe medici din sistemul funcţionarilor publici. Legea a fost de altfel aprobată de către Parlament, deci, din punctul acesta de vedere, pe Statutul medicului, nu avem ce să schimbam. În plus, e vorba de responsabilitatea penală. Am discutat cu ministrul Justiţiei, care a fost la întrevederi şi care, împreună cu reprezentanţii sistemului medical, va veni cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pentru că e o chestiune totuşi delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament şi reglementată într-o formă mult mai bună“, susținea premierul.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(” + ‘ript>’);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(” + ‘ript>’);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_auto/8fdb4e3c467688118525578772c1ff2d/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, pe 4 iunie, că medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare. Decizia a apărut, pe 5 august, în Monitorul Oficial şi este obligatorie de la momentul publicării.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...
Ultima oră
Pe aceeași temă