19.3 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSportMacovei: Antonescu, DATOR să spună ce PRESIUNI a făcut asupra lui Rus

Macovei: Antonescu, DATOR să spună ce PRESIUNI a făcut asupra lui Rus

Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că preşedintele interimar Crin Antonescu este dator să spună ce presiuni a făcut asupra ministrului demisionar al Administraţiei ş Internelor, Ioan Rus.

”Dl. Antonescu aveţi datoria, din respect pentru funcţia pe care vremelnic o exercitaţi, să spuneţi public ce fel de presiuni a€“ directe sau indirecte a€“ aţi făcut asupra fostului ministru de Interne, Ioan Rus”, scrie Monica Macovei pe blogul personal într-un text publicat luni.

Fostul ministru al Justiţiei aminteşte că ”Dl. Rus a precizat că referendumul a fost organizat corect, că listele au fost la timp ‘€œcurăţate de persoane care nu mai aveau drept de vot’ şi şi-a motivat demisia prin faptul că asupra să s-au făcut presiuni, prin declaraţii şi aprecieri, de către Traian Băsescu şi Crin Antonescu”.

”Declaraţiile lui Traian Băsescu sunt cunoscute de toată opinia publică şi este opţiunea dlui Rus să le considere ‘presiuni inacceptabile’ sau nu. Dar dumneavoastră, dle Antonescu, nu aţi criticat public activitatea dlui Rus. Şi atunci, ce presiuni aţi exercitat şi prin cine?”, se întreabă Macovei în finalul textului.Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a confirmat, luni, că şi-a înaintat demisia din funcţie, el precizând că a făcut acest lucru “din motive personale” şi că va comenta mai mult “altădată”.

Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...

SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant

Vaste regiuni din centrul şi estul Statelor Unite se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să...

Germania, victorie la scor contra Scoției, în primul meci de la EURO 2024

Germania a învins seara trecută, la Munchen, scor 5-1, echipa naţională a Scoţiei, în meciul de debut al Campionatului European de fotbal EURO 2024. Scorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă