17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportLovitură grea pentru USL: MAI a transmis CCR că există 18,2 milioane...

Lovitură grea pentru USL: MAI a transmis CCR că există 18,2 milioane de alegători. INS a informat Curtea că nu are căderea să se pronunţe

UPDATE. Haosul din datele transmise Curţii Constituţionale de MAI şi Evidenţa Populaţiei este total. După ce pe 1 august, chestorul de poliţie Constantin Manoliu, director la Evidenţa Populaţiei, a semnat un document din care reiese că pe listele de alegători sunt 18.292.514 milioane persoane, joi 2 august acesta a revenit cu o nouă hârtie, în care susţine ceva cu totul diferit: MAI nu-şi poate asuma veridicitatea datelor cuprinse în listele electorale permanente şi că, în acestea, s-ar putea strecura numele unor persoane decedate sau care nu mai sunt în ţară.

Poziţiile oficiale făcute cunoscute Curţii Constituţionale de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Institutul Naţional de Statistică sunt de natură să contrazică abordarea USL din ultimele zile cu privire la condiţiile validării referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din 29 iulie.

Astfel, potrivit surselor RL, MAI şi-a menţinut afirmaţiile iniţiale, prezentându-le magistraţilor CCR documente din care ar rezulta că numărul alegătorilor înscrişi pe liste este de circa 18,2 milioane cetăţeni, situaţie în care prezenţa la vot necesară validării referendumului ar fi de peste 9,1 milioane de electori.

De cealaltă parte, susţin sursele RL, INS a comunicat Curţii Constituţionale faptul că nu are căderea de a furniza datele respective. Prin urmare, pe masa judecătorilor Curţii Constituţionale se află în acest moment o singură cifră relevantă, aceea comunicată de MAI, ceea ce face probabilă varianta în care referendumul poate fi invalidat.

De altfel, Curtea Constituţională a amânat miercuri, pentru joi, luarea unei decizii definitive din cauza bombardării cu sesizări la care a fost supusă de către USL, dar şi întrucât a considerat că are nevoie de informaţii suplimentare de la unele instituţii ale statului.

Cele mai citite

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...
Ultima oră
Pe aceeași temă