Textul suspendarii este structurat in patru mari categorii de acte prin care Traian Basescu este acuzat ca ar fi incalcat Constitutia.
Potrivit lui Geoana, prima categorie priveste "suita de fapte grave" comise inca din prima zi de mandat. Aceste fapte sunt subsumate proiectului definit de Traian Basescu prin care acesta isi aroga calitatea de "presedinte-jucator". Printre faptele enumerate de Geoana, care se incadreaza in aceasta categorie, se numara deturnarea sensului alegerilor din 2004, blocarea Parlamentului prin incercarile succesive de schimbare a presedintilor celor doua Camere, demersurile facute pe langa premier pentru a-l determina sa isi dea demisia.
A doua categorie de fapte le include pe cele prin care Traian Basescu e acuzat ca foloseste institutiile statului si le controleaza prin interpusi, a aratat Geoana. El a facut referire la interferenta presedintelui in treburile Justitiei, prin indicarea unor cauze care ar trebui deschise, precum si la cazul CSM si la dorinta de creare a comunitatii nationale de informatii.
A treia categorie priveste actele prin care Traian Basescu ar fi protejat interesele "mafiote" din zona profitabila a economiei romanesti. Geoana a facut referire la rezolutia ALRO, despre care a spus ca a constituit o interventie din partea sefului statului, care a actionat prin consilierii "interpusi" Theodor Stolojan si Elena Udrea.
A patra categorie vizeaza faptul ca Traian Basescu ar face, potrivit pesedistilor, din actuala criza politica o politica de stat. Geoana a aratat ca faptele incadrate in aceasta categorie se refera la amenintarea cu alegerile anticipate, la actiunile impotriva liderilor opozitiei, precum si la acuzele adresate Parlamentului.
Presedintele PSD Mircea Geoana l-a atacat ieri, in termeni demni de omologul sau de la PRM, pe Traian Basescu, facand un apel pentru “oprirea nasterii unui nou dictator”. Geoana l-a acuzat pe Basescu de orchestrarea unei “lovituri de stat treptate”, sustinand ca presedintele submineaza deliberat institutiile statului de drept pentru a instaura “un regim autoritar populist”. “Traian Basescu are un proiect politic deliberat de modificare diabolica a esentei statului de drept. Stalpii republicii – Parlamentul, partidele, Justitia – sunt atacati deliberat si aceste atacuri ascund germenii unei lovituri de stat treptate”, a spus presedintele PSD. Acesta a adaugat ca “PSD cheama Parlamentul si poporul sa aleaga in ce fel de tara traim”. Geoana a trecut in revista, evident intr-o conferinta de presa transmisa in direct la TV, cateva din cele 25 de capete de acuzare din rechizitoriul intocmit pentru suspendarea lui Traian Basescu.