38.1 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea a anunţat că va vota împotriva cererii de ridicare a...

Liviu Dragnea a anunţat că va vota împotriva cererii de ridicare a imunităţii ministrului Rovana Plumb: Să ţipe şi ambasadele, să ţipe toţi

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider all PSD Liviu Dragnea, a anunţat, la postul de televiziune Antena 3, că va vota împotriva cererii DNA de ridicare a imunităţii ministrului Fondurilor europene, Rovana Plumb, el arătând că îşi va exercita acest drept chiar dacă „ţipă toţi” şi „ţipă şi ambasadele”.

Întrebat, la Antena 3, cum va vota Parlamentul în cazul cererii de ridicare a imunităţii ministrului Fondurilor europene, Rovana Plumb, Dragnea a răspuns: „Eu le-am spus colegilor mei de mai multe ori că în situaţii de genul acesta trebuie să voteze aşa cum le dictează conştiinţa, cum o simt ei, să reziste la orice presiune şi să voteze aşa cum se simt ei”.




Dragnea a spus că el va vota, însă, împotrivă.

„Eu voi vota împotrivă pentru că după părerea mea este o ficţiune şi este un atac serios la Guvern. Sunt doi miniştri importanţi pentru această ţară. Sigur că nu-i interesează pe cei care au început această acţiune. Peste o săptămână ce face? Mai ia doi, nu? După aia încă doi şi încă doi şi ne trezim că DNA face Guvernul. Eu voi vota împotrivă, o spun de acum, să ţipe toţi, şi ambasadele să ţipe. Am dreptul ăsta constituţional să votez aşa cum cred eu şi îl voi exercita”, a adăugat Dragnea.

Vicepremierului Sevil Shhaideh a fost pusă vineri sub urmărire penală de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, dosar în care DNA cere şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Procurorii cer urmărirea penală pentru Rovana Plumb în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă